Cariera Seciurile a fost închisă, susţine primarul din comuna Roșia de Amaradia, care spune că joi au fost semnate documentele. Reprezentanții din minerit susțin că nu este vorba de o închidere a carierei, ci se mută frontul de lucru spre Olteț pentru că s-a terminat rezerva de cărbune la Seciurile. Autoritățile dau asigurări că angajații nu-și vor pierde locul de muncă, iar mutarea frontului de lucru se va face printr-un program bine stabilit, pentru care există fonduri alocate.
Primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, şi-a exprimat zilele trecute temerea că închiderea carierei va fi grăbită de faptul că zeci de sinistraţi au obligat CE Oltenia să le reconstruiască gospodăriile. De ce i-a fost teamă, n-a scăpat. „Cariera este declarată închisă de joi, de la ora 12.00, când au fost semnate documentele. Încercăm să punem în practică cealaltă variantă, aceea de extindere spre Berbești, dar asta însemnă autorizații de la CEO. La primărie nu a ajuns nimic. Știu asta din discuțiile purtate cu cei de la minerit, extinderea spre Olteț este singura variantă care ne dă continuitate mineritului în zonă. Din ce am înțeles, au fost alocate 80 de miliarde de lei pentru închiderea minei, asta înseamnă că vor avea alte sarcini de serviciu pentru cel puțin un an. Este nevoie de nivelarea terenurilor, redarea acestora în circuitul agricol. Salariații vor fi folosiți la acest timp de activitate. Cărbune nu se mai livrează nimic. Nu se mai depozitează de joi nimic”, a declarat Liviu Cotojman, primar comuna Roșia de Amaradia.
Utilajele se mută în noul front de lucru
Primarul comunei Roșia de Amaradia are mari speranțe că activitatea minieră va fi în zonă cel puțin pentru următorii cinci ani, asta pentru că din discuțiile purtate cu cei din minerit s-a început dirijarea utilajelor spre noul front de lucru. Urmează însă negocieri cu cetățenii care au terenuri în