Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungurii restaurează biserica "Sf. Mihail" din centrul Clujului, lucrările costă 12 milioane euro

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 21 iulie 2013 ·

Universitatea Tehnică din Budapesta a început proiectarea restaurării Bisericii romano-catolice "Sfântul Mihail" din Cluj-Napoca, una din cele mai vechi biserici gotice din Transilvania, aflată într-o stare avansată de degradare, iar costurile lucrărilor sunt estimate la 11-12 milioane de euro, transmite Mediafax.

Profesorul Mezős Tamás, de la Universitatea Tehnică din Budapesta, şef al proiectului de restaurare, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că, dacă s-ar asigura finanţarea continuă, restaurarea ar putea fi finalizată în trei ani şi jumătate, patru ani.

"Universitatea Tehnică din Budapesta a început proiectarea restaurării Bisericii romano-catolice «Sfântul Mihail» din Cluj-Napoca, una dintre cele mai vechi biserici gotice din Transilvania, construită în secolul al XIV-lea. Este necesar şi de actualitate să fie pregătit monumentul pentru o restaurare de ansamblu. Ultima oară, biserica a fost restaurată la sfârşitul anilor '50, când a fost înlocuită bolta din cor. Cei aproape 60 de ani care au trecut de atunci şi starea suprafeţelor de piatră susţin oportunitatea intervenţiei. Înainte de începerea proiectării am estimat valoarea lucrărilor necesare de restaurare la 8-9 milioane de euro. În urma cercetărilor, cunoscând starea actuală a clădirii, estimăm că această sumă poate să atingă 11-12 milioane de euro. Dacă suma necesară pentru lucrările de restaurare poate fi asigurată apelând la o singură procedură de finanţare, adică finanţarea de-a lungul lucrărilor ar fi continuă, restaurarea poate fi finalizată, de la data începerii ei, în 3,5 - 4 ani", a spus Mezős.

Potrivit acestuia, proiectul de restaurare nu vizează o intervenţie ţintită, cu un singur scop, ci urmăreşte restaurarea întregii biserici, în ansamblu - interior, exterior, corpul bisericii, turnul şi grădina din jur.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Papa Francisc a murit. Val de omagii din întreaga lume

HotNews acum 53 minute
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat luni Vaticanul într-o declarație video. El avea 88 de ani și suferise recent o dublă pneumonie gravă. Vicepreședintele american JD Vance, care s-a întâlnit

Reacția liderilor UE după decesul Papei Francisc

Ziua Constanta acum 27 minute
Liderii instituțiilor UE au adus un omagiu luni papei Francisc, ''simțului său al egalității și iubirii sale atât de pure pentru cei mai nevoiași'', potrivit cuvintelor președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citate de AFP, potrivit Age

Ce urmează după moartea Papei Francisc. Când va fi înmormântat și când va fi ales noul papă

HotNews acum o ora
Conclavul pentru alegerea unui nou papă trebuie să înceapă în Capela Sixtină de la Vatican, conform regulilor, nu mai devreme de 15 zile și nu mai târziu de 20 de zile după deces, scriu Reuters și AFP. Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște. An

Decesul Papei Francisc - Premierul Marcel Ciolacu: Papa Francisc rămâne pentru oamenii din întreaga lume, indiferent de confesiune, apărătorul neobosit al păcii, al semenilor aflaţi în suferinţă şi al comuniunii spirituale!

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc rămâne pentru oamenii din întreaga lume, indiferent de confesiune, apărătorul neobosit al păcii, al semenilor aflaţi în suferinţă şi al comuniunii spirituale!, afirmă premierul Marcel Ciolacu după anunţul privind decesul Suveranului Po

Cum se alege un nou PAPĂ. Dincolo de fum, jurăminte și simboluri, iată ce se petrece în spatele ușilor închise

Gandul acum 37 minute
După moartea Papei Francisc, Biserica Catolică se pregătește să treacă printr-unul dintre cele mai solemne și încărcate momente din istoria sa: alegerea unui nou Suveran Pontif. Departe de ochii lumii, într-o atmosferă de tăcere și tradiție, cardina

Crin Antonescu: „Plecarea Papei Francisc lasă un gol adânc” / „A fost un lider care a vorbit inimii, nu numai rațiunii”

Gandul acum o ora
La scurt timp după ce Vaticanul a anunțat că Papa Francisc a încetat din viață, un val de reacții a început să apară în mediul online. Printre cei care au transmis un mesaj se numără și Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile

INHGA Cod galben de inundații pe râul Prut, în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de inundații pe râul Prut, în județul Botoșani. Potrivit sursei, atenționarea Cod galben de inundații pe râul Prut, în județul Botoșani, a intrat în vi

Fondatorul Alexandrion, Nawaf Salameh, a murit. Familia omul de afaceri a anunțat „decesul neașteptat”

HotNews acum 4 ore
Fondatorul Alexandrion Group, Nawaf Salameh, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani, anunţul fiind făcut de familia sa, potrivit News.ro. „Familia Salameh anunţă cu profundă tristeţe decesul neaşteptat al Dr. Nawaf Salameh, fondatorul Nawaf Sala

SuperLiga: Marcel Bîrsan arbitrează meciul Dinamo – Universitatea Craiova

HotNews acum 3 ore
Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru partida Dinamo – Universitatea Craiova, care se va disputa de la ora 21.00, în etapa a cincea a play-off-ului Superligii, scrie News.ro. Bîrsan va fi ajutat la cele două linii de Sebastian Eugen Gheorghe ş

Gigi Becali s-a convins după FCSB - CFR Cluj: „10 milioane!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul celor de la FCSB, a analizat duminică seara succesul cu CFR Cluj, . Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Siyabonga Ngezana (27 de ani), fundașul roș-albaștrilor având o nouă evoluție solidă în defensiv

Vremea

București
acum

25°
lun.

10°/26°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/23°
Iasi
acum

25°
lun.

12°/26°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
Constanta
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

11°/15°
mie.

11°/16°
joi

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/23°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

24°
lun.

10°/26°
mar.

12°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/23°