În dimineaţa zilei de sâmbătă, Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată cu privire la faptul că pe D.J. 674, pe raza comunei Fărcăşeşti, s-a produs un accident de circulaţie. CA urmare a primelor cercetări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că S.S., de 19 ani, din comuna Urdari, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 674, din direcţia Fărcăşeşti în direcţia Urdari, din cauza vitezei excesive a părăsit partea carosabilă, a acroşat trei copaci din afara părţii caroisabile, după care a intrat în coliziune cu gardul unei locuinţe. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului auto, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, fiind constituit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată cu privire la faptul că pe D.J. 674, pe raza comunei Fărcăşeşti, s-a produs un accident de circulaţie. CA urmare a primelor cercetări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că S.S., de 19 ani, din comuna Urdari, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 674, din direcţia Fărcăşeşti în direcţia Urdari, din cauza vitezei excesive a părăsit partea carosabilă, a acroşat trei copaci din afara părţii caroisabile, după care a intrat în coliziune cu gardul unei locuinţe. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului auto, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, fiind constituit un dosar penal pent