Cetatea Ardudului şi împrejurimile ei au fost sâmbătă şi duminică un loc de poveste, cu tinere domniţe şi cavalerii lup care şi-au dat întâlnire în cadrul Festivalului “Ardudul Medieval”. Muzică şi dans din epoca medievală, înfruntări cavalereşti, spectacole interactive de istorie cu mituri transilvănene au încântat vizitatorii cetăţii din judeţul Satu Mare. Bust pentru ctitorul Cetăţii
Prima ediţie a festivalului medieval organizat în Ardud a debutat sâmbătă după-masă. Trei evenimente s-au înşiruit pentru a încânta publicul interesat de cultură, istorie şi mitologie. Primul eveniment a constat în dezvelirea bustului voievodului Bartolomeu Dragfi, amplasat în curtea Cetăţii din Ardud. La dezvelirea bustului, eveniment ce a debutat la ora 17.00, au participat primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, artistul plastic Radu Ciobanu, prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, deputatul PSD Octavian Petric, deputatul PNL Ovidiu Silaghi, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Riedl Rudolf, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, consilieri locali din Ardud şi directori de instituţii, respectiv oameni de cultură.
Fanfara condusă de profesorul Mircea Câcu a intonat Imnul de Stat al României, dar şi cel al Uniunii Europene. Trei preoţi din localităţile aparţinătoare Ardudului sau din împrejurimi au oficiat un Te-Deum, respectiv au binecuvântat şi sfinţit bustul. După momentul dezvelirii bustului, participanţii au depus jerbe de flori în memoria celui care a fost ctitorul Cetăţii din Ardud şi descendent al marelui Dragoş Vodă. „Ardudul a avut un trecut bogat în fapte, în persoane, în personalităţi istorice. Se cuvine ca noi, cei de astăzi, să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului, să-i dăm ce i se cuvine. Azi (n.r. sâmbătă) încercăm să facem şi un act de reparaţie morală pentru una dintre marile personalităţi ale Ardudului, ale jud