Doi britanici, soţ şi soţie, trecuţi binişor de prima tinereţe, au hotărât, în 2006, să se stabilească în România. Nu să facă afaceri, să îngrijească copiii abandonaţi ori să antreneze vreo echipă de rugby, ci să trăiască într-un sat din judeţul Cluj, aşezat undeva pe lângă Huedin. Să trăiască simplu, ca la ţară, într-o căsuţă de chirpici, fără baie şi WC în casă, cu apă scoasă din fântână, crescând porci, găini şi vaci, încălţaţi cu cizme de cauciuc şi purtând în cârcă un ţol de lână, ros în coate de atâta purtat.

Povestea lui Douglas şi Sara pare desprinsă dintr-un alt timp istoric. Prima întrebare pe care şi-ar pune-o un om cu scaun la cap ar suna cam aşa: ce au găsit oamenii ăştia doi în satul din Transilvania de au renunţat la civilizaţia lor din Scoţia? Surprinderea e cu atât mai mare, cu cât ei afirmaseră, când au luat prima dată contact cu realitatea de la noi, că România se afla cu 40-50 de ani în urmă faţă de Marea Britanie. Celor curioşi, britanicii le-au raspuns senini şi cu convingere că, în satul acela de la poalele munţilor, încă mai există legătura dintre om şi pământ. În Scoţia, Irlanda, Ţara Galilor şi Anglia, această conexiune a dispărut de mult.

Şi-au cumpărat o casă din chirpici, cu pământ pe jos în singura cameră pe care o aveau, cu lemnărie mâncată de cari, după care au început să o repare, în timp ce localnicii, cu banii câştigaţi în străinătate la babe, îşi construiau vile şi maşini scumpe. Veneau dintr-o ţară dezvoltată şi aşa au început să curgă ofertele pentru termopane, cărămidă şi ţiglă de cea mai bună calitate, centrale termice, podele şi mobilă înscrise în catalog. Ei voiau să trăiască în mod tradiţional, căci pentru asta renunţaseră la catedra de profesor, să muncească pământul, să simtă gustul legumelor din grădina lucrată de ei, să meargă la târg să-şi vândă surplusul din gospodărie.

O poveste asemăn