Pentru cei care urmăresc emisiunile legate de Omar Hayssam, în lipsa unor informații prezentate de Autorități și în postura de jurnalist mai în vârstă, mă simt obligat să povestesc niște amintiri cu Omar.
Toți l-au cunoscut și foarte mulți oameni importanți au câștigat bani frumoși cu el.
În anul 1998, pe la sfârșitul verii, dădusem un anunț la rubrica de vânzări. Un teren , pe strada Nicolae Racotă, în suprafață de circa 300 mp. La timpul respectiv apartamentele, ca și terenurile nu erau considerate valoroase. Toți prietenii mei, care se mai pricepeau în domeniu mi-au spus că aș putea lua cam 40.000 de dolari. Din acest motiv am dat și anunțul ca să văd cum stau lucrurile. M-a sunat Omar. Mi-a oferit 78.000 $ și eu doream 80.000. Ne-am certat. Am fost sunat de oameni importanți(atunci) care îmi spuneau să nu vând terenul căci ne vom înțelege. Așa a și fost. Am stabilit 79.000 $. Am făcut actele cu soția lui. Atunci am aflat că numele de familie este Omar. Nu avea să îmi dea toți banii odată. Am fost de acord. Cred că mi-a dat 30.000 și, apoi, restul în rate, cum putea el. Avocații lui mi-au plăcut. Ei au insistat ca la un notar să declarăm suma reală a tranzacției. În general se obișnuia să declari sume mai mici pentru a plăti o taxă mai mică. Pentru că dacă eu ar trebui să justific, vreodată, banii pe care îi am să fie totul în regulă.
Poate un an, doi, mergeam la biroul lui Omar, undeva prin spatele Ambasadei Chinei pentru a lua cu țârâita restul de bani. Mereu sunam înainte și el se ținea de cuvânt, adică îmi dădea exact suma prevăzută. Din atâtea întâlniri ne-am cunoscut mai bine. Câteodată m-a invitat și la masă. Sediul și firma lui îmi păreau spectaculoase. Îmi părea un Nabab , căruia aș fi dorit să îi devin prieten. Cred că datoria s-a încheiat prin anul 2000. Dar am continuat să vorbim la telefon. Poate și dintr-o inerție. La