Campionul clujean paralimpic Dacian Makszin (33 de ani) a devenit tătic, soţia sa, Adriana, cu care trăieşte o poveste incredibilă de dragoste de cinci ani, dăruindu-i o fetiţă la sfârşitul săptămânii trecute.
“Am programat-o la o operaţie cezariană şi totul a ieşit foarte bine. Copilul are 3,200 kg şi e perfect normal, nota 10 la naştere”, a spus profesorul Florin Stamatian, pentru stiridecluj.ro, doctorul fiind cel care a monitorizat sarcina Adrianei Makszin încă de la început şi care i-a încurajat pe cei doi.
“Am plâns când am ţinut-o pentru prima dată în braţe pe Renata. Sunt extrem de fericit că rodul iubirii noastre a venit pe lume. Este incredibil de frumoasă, dar, probabil, asta spun toţi taţii despre copiii lor. Nici o mie de titluri paralimpice nu înseamnă pentru mine ce reprezintă acest dar venit de Sus. Renata e medalia mea olimpică”, a declarat Dacian Makszin.
Povestea de dragoste a celor doi a început în urmă cu cinci ani, ambii trecând peste problemele pe care le are fiecare.
«Daci», paralizat din cauza unui vaccin
Dacian, care practică tenisul de masă de 18 ani şi care a purtat steagul tricolor la festivitatea de deschidere şi de închidere a Paralimpiadei de la Londra, de anul trecut, e imobilizat într-un scaun cu rotile.
“M-am născut sănătos. Dar, pe când aveam un an, mi s-a făcut un vaccin. Bunicii mei mi-au spus că mi s-a administrat injecţia, deşi eu sufeream de aprindere la plămâni. Nu se ştie ce s-a întâmplat, cert e că am rămas paralizat. Am înţeles că în anii ’80 au fost vaccinuri cu probleme”, povesteşte, teribil de simplu, “Daci”.
“Am ajuns aşa din cauza unei erori medicale. Dar am trecut peste toate şi sunt fericit!”, completează el.
Adriana suferă de displazie congenitală femur bilaterală. Acest lucru nu i-a împiedicat să spere, să viseze. Astfel că acum au împreună o casă în Floreşti şi un co