Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poţi trăi cu o pensie de 350 de lei?

Publicat in Observator de Constanta, luni 22 iulie 2013 ·

În Constanţa, 7.000 de pensionari cu venituri la limită trăiesc doar din împrumuturi

Zilnic, C.A.R.P. acordă câte 40 de credite vârstnicilor săraci lipiţi, pentru medicamente sau reparaţii în locuinţe

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Constanţa reprezintă o gură de oxigen pentru mai mult de jumătate dintre membrii săi. Mai mult de jumătate dintre pensionarii care se împrumută la Casa Judeţeană pentru Ajutor Reciproc (C.A.R.P.), au venituri minime. Este vorba despre vârstnicii cărora guvernanţii le-au făcut, în urmă cu câţiva ani, pensii sociale de minimum 350 de lei, dar şi de cei care depăşesc cu puţin această sumă. La nivelul naţional, de la 1 octombrie 2009, au ajuns la o pensie socială de 350 de lei peste 1.081.000 de persoane. Cu toate acestea, aceştia trăiesc în continuare de la o zi la alta şi sunt nevoiţi să se împrumute pentru a supravieţui.

Preşedintele C.A.R.P. Constanţa, Corneliu Enăchescu, spune că din numărul total de 13.603 membri, peste 7.000 au pensii cuprinse între 350 şi 500 de lei. Aceştia sunt cei care fac împrumuturi repetate pentru a putea supravieţui de la o lună la alta. Dintre cei 7.000 de pensionarii cu venituri foarte mici care fac credite, 2.000 au pensie socială. Din datele existente în baza de date a C.A.R.P. Constanţa, de la începutul anului şi până la mijlocul lunii iulie s-au împrumutat 4.516 persoane şi numai în prima jumătate a lunii iulie s-au acordat 444 de împrumuturi. Valoarea împrumuturile date pensionarilor constănţeni din luna ianuarie şi până la jumătatea acestei luni ajunge la o valoare de 11.034.890 de lei. În medie, pe zi s-au atribuit zeci de credite, în jur de 40 de împrumuturi.

Pentru a beneficia de un împrumut de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Constanţa, vârstnicii trebuie să fie beneficiari de pensie şi să fie membru al C.A.R.P. Constanţa. Fiecare membru cotizează l

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 40 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 11 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°