* Antreprenoarea Daniela Kasper a aplicat un concept german cu o investiţie de 800.000 de euro, iar cererile de preluare a brandului în franciză nu au întârziat să apară
"Când am venit în România şi am văzut că nu este niciun < Back >, am ştiut că va trebui să fac unul". Afirmaţia îi aparţine Danielei Kasper, o braşoveancă revenită în ţară după o lungă perioadă petrecută în Germania, care este mai cunoscută datorită afacerilor pe care le face în domeniul imobiliar. Acum, la trei ani de la lansarea conceptului "Come Back - German Bakery" - adică o cafenea în care oamenii pot servi şi patiserie - în Braşov, au început să apară solicitări pentru franciză din Bucureşti, Ploieşti, Timişoara sau Constanţa.
Daniela Kasper a spus: "În Germania, conceptul de < Back > este foarte răspândit. În România, însă, din păcate, oamenii preferă să îşi aducă mâncarea de acasă. Încă mai vezi oameni cu sandvişul în hârtie sau cu borcanul de ciorbă. < Back >-ul este un concept care se adresează unor oameni activi, care preferă să se oprească undeva să mănânce un sandviş cald sau să servească o patiserie proaspătă şi să ia o cafea < to go > şi să se întoarcă la birou. În Germania, un astfel de business îşi scoate 70% din bani dimineaţa între 7.00 şi 9.00. În România, însă, mai mult spre seară sau în week-end-uri se scot veniturile importante, pentru că lumea vine să fie văzută şi asociază brandul cu ceva de lux".
* Concept doar pentru centru
În Braşov are deschise două cafenele. A început cu una în pasajul de lângă Direcţia generală a Finanţelor Publice Braşov, "dar lumea nu prea venea pentru că era în pasaj - ei voiau să stea afară, la terase". Nu a mers, a închis-o. Apoi a deschis una pe strada Mureşenilor, după care a urmat cea din Piaţa Sfatului. "Mi-a fost frică de chiria în centru, dar acum merge. Poate şi pentru că avem produse foarte bune şi mereu proaspete