În numai o săptămână, Agenţia Naţională de Integritate a pus sub semnul întrebării mandatele a trei primari buzoieni, dintre care doi sunt edilii-şefi ai celor două municipii din judeţ. Bineînţeles, este cale lungă până când deciziile de incompatibilitate emise de inspectorii de integritate vor deveni funcţionale. Dacă vor deveni vreodată.

Dar nu acesta este subiectul discuţiei de faţă, aşa cum nu este nici numele celor trei primari şi nici culoarea politică a acestora. Ci doar faptele pentru care Agenţia Naţională de Integritate i-a găsit incompatibili cu funcţiile de primar şi explicaţiile pe care aceştia le-au oferit – cu mai multă sau mai puţină dărnicie – după aflarea deciziilor respective. În cazul celor doi primari de municipii, aflăm că, fiecare în parte, a reprezentat, o perioadă de timp, administraţia publică pe care o conduce în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, cu capital integral public, contrar prevederilor legale. În cazul primarului de comună, lucrurile sunt şi mai simple: a aprobat câteva plăţi din bugetul local către societatea la care este acţionar unic şi care este administrată de soţia sa.

Explicaţiile ultimului sunt însă năucitoare: a fost vorba, spune el, „doar” de câteva baxuri de hârtie igienică şi alte câteva mizilicuri în valoare de „doar” 3.500 lei pe care responsabilii cu aprovizionarea şcolilor care sunt subordonate Primăriei din punct de vedere al gestionării banilor le-au cumpărat de la magazinul său. Urmând aceeaşi logică, şi primarii celor două municipii se pot scuza că s-au aflat în neregulă „doar” o scurtă perioadă de timp.

Mă întreb, oare, există vreo lege românească în care să se specifice că există un prag până la care aceasta poate fi încălcată? Ceea ce mi se pare de neînţeles în poveşti de acest gen este argumentul suprem pe care împricinaţii îl aduc este că au încălcat legea „doa