Privită de la distanţă, România timpului prezent pare a fi ţara tuturor posibilităţilor. Locul unde ritmul tainic al vieţii se întâlneşte cu bogăţia; cu frumuseţea şi binecuvântarea; cu spiritul protector al zeilor acestui pământ şi cu seninătatea oamenilor. Privită, însă, din interior, România este ţara multor posibilităţi şi a infinitelor interese... toxice. A afacerilor personale suspendate între intenţia de fraudare şi lipsa de conştiinţă. "Interesul general", al colectivităţii, este un lucru sfânt şi rar. Care, după cum se vede, la noi, a dispărut din... uz, şi nu numai ca sintagmă. Se pune, aşadar, întrebarea firească, "spre ce ne îndreptăm?", la care decidenţii politici din interior nu prea se grăbesc să dea un răspuns concret şi urgent. Le-au luat-o înainte însă unii observatori obiectivi din exterior, în opinia cărora interesul general a murit demult. De fapt, ideea este subînţeleasă şi rezidă în modul în care Fondul Monetar Internaţional (FMI) rezolvă problemele generate de companiile de stat. Astfel, recenta vizită la Bucureşti a directorului general al instituţiei financiare amintite, Christine Lagarde, le-a oferit jurnaliştilor francezi de la Slate.fr prilejul unei concluzii ce rezumă "stadiul" actual în care se află România: "ţara este de vânzare" şi, "în curând, nu vor mai exista prea multe lucruri româneşti în România". Aceeaşi publicaţie notează că "vânzarea celor 10 companii de stat cu datorii şi pierderi, impusă de FMI pentru a reduce costurile din economie, este ineficientă". Iar tabloul realităţii româneşti arată ca după pierderi grele (fapt cunoscut de către toţi românii interesaţi de "evenimentele" din ţara lor!). Stă mărturie şi numărul foarte mare al disponibilizaţilor. Şi încă li se mai adaugă, iar şi iar, alte pierderi, alţi disponibilizaţi. Dar şi posibile dezastre naturale, dacă ne gândim numai la consecinţele explorării gazelor de ş