Liderul expediţiei româneşti pe Muntele Ucigaş a povestit cît de grea a fost ziua de vineri, cînd a fost declanşat atacul final al ascensiunii, dar şi cum decurge retragerea de pe munte.
Alpiniştii români, care au reuşit pe 19 iulie să ajungă pe vîrful Nanga Parbat, pe versantul Rupal, cel mai mare abrupt din lume, înalt de 4.600 m, au la ei un singur telefon mobil prin satelit. Staţia se află la liderul echipei, Zsolt Torok. La finalul fiecărei zile, acesta o sună pe soţia sa, Minerva, aflată la Arad, şi îi comunică date despre stadiul expediţiei şi despre starea fiecăruia dintre ei.
În restul timpului, telefonul stă închis pentru a proteja acumulatorii. Este singura cale de comunicare cu alpiniştii aflaţi pe munte. Prin intermediul soţiei, Gazeta a realizat un interviu cu Torok, la două zile de la premiera românească si de la perfomanţa mondială reuşită de mai puţin de 20 de alpinişti. Ieri dimineaţa, cînd a fost sunată ultima dată, Minerva i-a transmis întrebările, iar Zsolt a răspuns.
- Zsolt, cum a fost ziua atacului final?
- În noaptea de joi spre vineri, cînd ne-am aflat la 7.600 metri, aproape că nu am dormit deloc. Aşa se şi întîmplă în general. Stai şi îţi pregăteşti rucsacul cu toate lucrurile vitale. Topeşti zăpadă pentru a stringe 4,5 litri de apă pe care o transformi apoi în ceai sau o amesteci cu prafuri energizante, îţi pregăteşti kitul de supravieţuire şi multe alte lucruri. Apoi, în miez de noapte, pleci la drum.
- La ce oră aţi plecat şi cît timp aţi urcat pînă pe vîrf?
- Marius Gane a plecat primul, la ora unu dimineaţa. A crezut că merge mai încet şi a vrut să aibă un avans. La ora trei am plecat restul, eu, Teo Vlad şi Aurel Sălăşan. Am urcat în acelaşi ritm, timp de zece ore pînă pe vîrf. Teo a urcat mai greu, în 13-14 ore.
- Aţi urcat fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi. Cum e să respiri în aerul r
