Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conpet Cireşu a pierdut cu 3-2 amicalul de la Galaţi cu Oţelul II

Publicat in Vocea Brailei, luni 22 iulie 2013 ·

* la gălăţeni a evoluat şi brăileanul Georgel Pungă

Sâmbăta trecută Conpet Cireşu a pierdut cu 2-3 în faţa satelitului Oţelului Galaţi, însă partida de verificare disputată pe stadionul Ancora a fost de fapt echilibrată, prima repriză aparţinând oaspeţilor, cea de a doua formaţiei gazdă.

În primul act Conpet a avut mai mult posesia mingei si a ratat marile ocazii de gol astfel că la pauză gălăţenii au plecat la cabine cu un avantaj. Prima ocazie a aparţinut elevilor lui Darie şi Ivan însă portarul Oţelului, Vlase, s-a remarcat la şutul lui Iulian Bogoş din lovitură liberă de la marginea careului mare. Pe contraatac, în minutul 18, gazdele au deschis scorul prin Gavrilă, iar opt minute mai târziu, Georgel Pungă, fotbalist aflat încă sub contract cu CF Brăila, a marcat pentru 2-0. Foarte aproape de o revenire la Conpet, Stelică Nicoliţă (min. 27), aflat în careul mic, nu a reuşit să fructifice centrarea lui Gigel Costache. Oaspeţii au redus din diferenţă prin Viorel Nicolae care a şutat de la 25 de metri, iar mingea s-a oprit în vinclul porţii gălăţene. Conpet a dominat finalul de repriză, dar Nicoliţă a trimis mingea în bară în minutul 38, iar cu două minute înainte de pauză Miron a respins de pe linia porţii mingea, trimisă cu capul de Viorel Nicolae.

Gazdele au dictat ritmul în repriza a doua. În minutul 58, Dajboc a marcat pentru 3-1 şi scorul ar fi putut lua proporţii, dar mingea lobată de Cazacu a trecut peste portarul brăilean dar şi pe lângă poartă. Cu toate că antrenorii echipei Conpet au efectuat numeroase schimbări în repriza a doua, oaspeţii au reuşit să mai înscrie o dată prin Viorel Nicolae. Dolea (min. 82) şi Toma (min. 86) au ratat majorarea scorului dar şi oaspeţii au irosit situaţii clare de gol prin Nanu (min. 80 şi 84), Pavel (min. 85) şi Vârlan (min. 89).

"Noi am dominat în prima repriză dar, pentru

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 43 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 8 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°