Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa va închide cea mai veche centrală nucleară din ţară

Publicat in Antena 3, duminică 21 iulie 2013 ·

Franţa va închide în 2016 centrala nucleară de la Fessenheim, cea mai veche din ţară, a confirmat noul ministru francez al Mediului, Philippe Martin, informează agenţia EFE, conform Agerpres.

Într-un interviu publicat duminică de săptămânalul 'Le Journal du Dimanche', ministrul Mediului a încdercat să înlăture dubiile privind viitorul acestei centrale din nord-estul ţării, care şi-a început activitatea în 1978 şi pe care intenţionează să o închisă în 2016 sau 2017.

'Am o misiune. Voi închide Fessenheim până la 31 decembrie 2016', a declarat Martin, care astfel va respecta promisiunea făcută în campania electorală de preşedintele socialist Francois Hollande.

Din 19 centrale nucleare care funcţionează în Franţa, Executivul socialist -care guvernează în coaliţie cu ecologiştii- va închide doar Fessenheim, deşi şi-a luat angajamentul de a reduce cota energiei nucleare în producţia totală de energie a Franţei de la 75% în prezent, la 50 % în 2025.

La începutul lunii, centrala de la Fessenheim a avut o problemă 'fără consecinţe' cu o valvă a reactorului numărul doi.

În aprilie, Autoritatea pentru Securitate Nucleară din Franţa (ASN) a impus condiţii suplimentare de securitatea pentru ca acest reactor să poată fi exploatat în continuare.

ASN a cerut atunci companiei energetice EDF ca înainte de decembrie 2013 să crească rezistenţa structurilor sale pentru a evita ca, în caz de accident grav, să se rupă învelişul exterior şi să permită scurgerea de material radioactiv, precum şi instalarea unui sistem de răcire suplimentar de urgenţă.

Citeşte mai multe despre: Franta centrala nucleara tara francois hollande guvern coalitie ministru

Franţa va închide în 2016 centrala nucleară de la Fessenheim, cea mai veche din ţară, a confirmat noul m

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 44 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere, începând din 6 iulie, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou

News.ro acum o ora
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din 6 iulie, în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere din Capitală, din cauza unor lucrări la viitoarea staţie de metrou Piaţa Montreal de pe Magistrala M6. Restricţiile sunt estimate a rămâne în vig

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 57 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Tulcea: 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării până în primăvara anului viitor

News.ro acum 55 minute
Un număr de 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării până în primăvara anului viitor, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Animalele vor fi luate din apropierea localităţilor unde se sesizează p

Vremea

București
acum

27°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°