Satele Bâltişoara, Bâlta şi Valea Mare din comuna Runcu vor avea începând cu această săptămână apă potabilă la robinete. Asta pentru că autorităţile locale au finalizat proiectul de alimentare cu apă prin punerea la punct a staţiei de tratare a apei. Pentru alte două sate vor începe lucrările de alimentare cu apă în câteva săptămâni. Toate aceste lucrări sunt finanţate din fonduri guvernamentale.
Dacă până acum cetăţenii celor trei sate foloseau apa doar pentru trebuinţele casnice, dat fiind faptul că era vorba de apă industrială, acum, după finalizarea proiectului, vor beneficia de apă potabilă. Alimentarea cu apă a acestor sate a costat zeci de miliarde de lei vechi. „Se va pune în funcţiune în cursul acestei săptămâni staţia de tratare a apei pe sistemul de alimentare cu apă al satelor Bâltişoara, Bâlta, Valea Mare. Până acum nu a fost finalizat proiectul. Proiectul a fost început în 2008 pe un program guvernamental, s-au executat 98% din lucrări, 2% - lipseau anumite componente la staţia de tratare a apei. Apa a funcţionat în perioada asta, dar pe apă industrială, nu pe apă potabilă. Săptămâna viitoare o să punem în funcţiune staţia de tratare, în aşa fel încât apa să fie potabilă. Sistemul de alimentare cu apă potabilă al acestor sate, aferent căruia îi punem în funcţiune staţia de tratare, este cu finanţare de la Guvern, prin fostul program şi anume Ordonanţa 7. Am primit toţi banii, este vorba de o investiţie de peste 21 de miliarde lei vechi”, a declarat Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu.
Alte două sate racordate la apă
Alimentarea cu apă nu se opreşte la cele trei sate. Alte două sate din comuna Runcu vor beneficia de apă potabilă în curând. Lucrările au fost deja licitate, s-a desemnat firma care să ducă la bun sfârşit acest proiect, urmând ca în câteva săptămâni să demareze lucrările. „Sperăm ca în maxim două săptămâni să ne apucă