Mesajul a fost trimis. Multumesc!

63 de angajaţi ai Oficiului Judeţean de Poştă pleacă acasă

Publicat in Gazeta Noua, duminică 21 iulie 2013 ·

Toamna îi va găsi fără locul de muncă la Oficiul Judeţean de Poştă Olt pe 63 dintre cei 615 salariaţi de la nivelul judeţului, în prezent fiind aşteptată aprobarea criteriilor de selecţie.

Valul de disponibilizări anunţate de Compania Naţională Poşta Română, peste 3.600 de oameni la nivelul întregii ţări, îi va afecta şi pe angajaţii din judeţ. 63 dintre ei vor pleca acasă, de bunăvoie sau în urma aplicării criteriilor de selecţie, deocamdată încă neaprobate de Consiliul de Administraţie, conform declaraţiei directorului interimar de la Olt, Vasile Iosub.

Disponibilizările se realizează cu plata unor salarii compensatorii, însă nimeni nu poate preciza încă dacă aceste concedieri colective se fac în baza ordonanţei care îi cuprinde, spre exemplu, şi pe angajaţii Oltchim, sau în baza condiţiilor din contractul colectiv de muncă, în acest ultim caz fiind nevoie de o rectificare bugetară. Cert este că oamenii îşi vor primi fie salariile compensatorii (până la 30, în funcţie de vechime), fie indemnizaţie de şomaj, până la 24 de luni.

Dintre salariaţii care au fost anunţaţi că pot opta pentru disponibilizare, şi-au anunţat deja intenţia de a pleca 36 de persoane şi, probabil, până în 5 august, termenul limită pentru a se hotărî, vor fi mult mai mulţi. Partea proastă este că nici de părăsit compania nu e aşa de simplu, fiecare angajat plecând cu tot cu post, care se radiază din organigramă, astfel că e foarte posibil ca, deşi poate şi-ar dori concedierea, o parte dintre angajaţi să nu poată figura pe aceste liste. E deja cazul oficiilor judeţene din vestul ţării, pentru care, se vorbeşte printre poştaşi, listele salariaţilor înscrişi de bunăvoie pentru concediere cresc de la o zi la alta şi depăşesc cu mult numărul de angajaţi stabilit pentru micşorarea schemei.

Pe de altă parte, pentru cei rămaşi va fi şi mai greu. Salariile n-au ma

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Şase pacienţi au fost evacuaţi

HotNews acum 32 minute
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Șase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical, iar focul a fost stins de angajaţii spitalului, până la sosire

Saltul uriaș reușit de Jaqueline Cristian în clasamentul mondial, după calificarea în turul 3 la Australian Open » Va fi „prima rachetă” a României, indiferent de următorul rezultat

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
în turul al treilea de la Australian Open, după un succes obținut în două seturi, scor 7-5, 7-5, în fața unei jucătoare mai bine clasate decât ea în ierarhia mondială, Lucia Bronzetti (26 de ani, locul 76 WTA). „Obiectivul dur pentru acest an este T

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum o ora
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 2 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Biden avertizează în discursul de adio cu privire la „o oligarhie care se conturează în America” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat, într-un discurs de adio rostit miercuri, cu privire la o „oligarhie care se conturează” în cadrul primei puteri mondiale, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă cu sprijinul pa

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Irina Begu, eliminată şi la dublu, în primul tur la Australian Open

News.ro acum 2 ore
Perechea Irina Begu/Ingrid Martins (România/Brazilia) a fost eliminată, joi, în primul tur al probei de dublu feminin din cadrul turneului de la Australian Open, primul grand slam al anului. Irina Begu şi Ingrid Martins au fost învinse de echipa Pey

Numărul deceselor, aproape dublu faţă de cel al naşterilor în România

Mediafax acum 35 minute
În noiembrie s-au născut 11.697 de copii, cu 1.721 mai puţini decât în luna precedentă, în timp ce 20.034 de persoane au murit (10.383 bărbaţi şi 9.651 femei), conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică. Dintre acestea, cele

INS Salariul mediu lunar a crescut la 5.388 lei, în luna noiembrie a anului 2024

Ziua Constanta acum 9 minute
​Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei, fiind mai mare cu 120 lei (+2,3%) față de luna octombrie 2024, potrivit datelor publiate de Institutul Național de statistic

Bărbatul care a furat sacul cu picioare de om ar fi crezut că în el sunt PET-uri pentru reciclat

Ziare.com acum 50 minute
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua pet

Vremea

București
acum

joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-1°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°