Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă acțiune marca “Poliția Locală Târgu-Jiu”

Publicat in Impact in Gorj, luni 22 iulie 2013 ·

Acțiune amplă a Poliției Locale Târgu-Jiu. Instituția a încheiat o nouă acțiune de punere în legalitate a unor cetățeni de pe raza municipiului, care nu aveau documente legale. Au fost vizate de această dată aproximativ 500 de persoane, care au primit de la oamenii legii invitații în vederea intrării în legalitate. Acțiunea s-a lăsat și cu sancțiuni contravenționale, anunță reprezentanții Poliției Locale Târgu-Jiu.

Serviciul Ordine Publică Baze de Date, Evidenţa Persoanei din cadrul Poliţiei Locale a municipiului Târgu-Jiu a încheiat o nouă acţiune de punere în legalitate a unor cetăţeni care locuiesc pe raza municipiului Târgu-Jiu, fără documente legale. Acțiunile care au vizat aproximativ 500 de persoane s-au desfășurat în perioada iunie-iulie, acțiuni care au avut rezultatul scontat, anunță purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu, Albert Zorzon. „În perioada iunie-iulie 2013 au fost vizate un număr de 494 persoane aflate în evidenţe fără documente legale. O parte dintre aceste persoane aveau buletinele de identitate sau după caz cărţile de identitate expirate şi nu le-au reînnoit în termenele stabilite de lege, iar o altă categorie au împlinit vârsta de 14 ani şi nu s-au adresat Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu în vederea eliberării actului de identitate. În urma acţiunilor întreprinse au fost înmânate 373 invitaţii persoanelor cu acte de identitate expirate în vederea intrării acestora în legalitate. Pe baza verificărilor efectuate, s-a constatat că o parte a cetăţenilor care au documentele de identitate expirate (110 persoane) – se află temporar în străinătate”, a spus Albert Zorzon. Acțiunea s-a lăsat și cu sancțiuni contravenționale, anunță reprezentanții Poliției Locale Târgu-Jiu. „În urma acţiunilor întreprinse poliţiştii locali au aplicat un număr de 232 sancţiuni contravenţionale cu amendă, precum

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 55 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 23 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 59 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 23 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 39 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 53 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 6 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°