Oriunde, din Primera Division până în Thailanda, pretutindeni reţeta e aceeaşi. E reţeta Standard. Dacă în doar trei-patru luni, cât eşti încă în probe, la Liege precum Cristea-Inimă-Zburdalnică, i-ai convins pe toţi că-ţi stă mintea la orice numai la fotbal nu, atunci nu te poţi aştepta la altceva decât la un "adio şi n-am cuvinte". Niciunde în lume nu te aşteaptă nimeni doi-trei ani, poate, poate te acomodezi şi-ţi mai ies o pasă şi un gol. Răbdarea bolnăvicioasă a Stelei cu Mihai Costea, ei bine, o asemenea slăbiciune afară nu există. Explicaţia pentru care cei mai mulţi dintre stranierii noştri nu fac purici într-un loc mai mult de un sezon.
La scuze însă sunt campioni mondiali. La clubul x m-am nimerit într-o conjunctură nefericită, dincolo antrenorul y nu m-a avut la inimă, în meciul z m-a bătut rău o gheată bla, bla, bla... Apropo, drăguţilor Cristea şi Costea: uitaţi-vă încă o dată la DVD-ul dedicat lui Dobrin. Înaintea meciului antologic cu Dinamo din "79 imaginile îl surprind pe Dobrin încălţându-se. Ghetele cântăresc probabil vreo 2 kg., nu câteva sute de grame ca astăzi. Erau scofâlcite, vârful curbat ca de condur. Măcar străpunsese şi la noi moda crampoanelor înşurubate în locul celor ţintuite pe genunchi de magazinerul clubului. Acestea erau ghetele lui Dobrin, ale lui Marcel Răducanu ori Iordănescu. Gândiţi-vă, drăguţilor Cristea şi Costea, (şi) la acest detaliu atunci când vă delectaţi cu bijuteriile acestora la Replay şi nu vă mai uitaţi mustrător la propriile ghete de firmă la fiecare nereuşită. Ele, bietele, chiar n-au nicio vină.
Nu sunt vinovate nici pentru că nu aleargă. "E adevărat, nu fac faza defensivă", recunoştea Cristea-Inimă-Zburdalnică în interviul lui Costin Ştucan. Parcă am reciti un paragraf din biografia lui Dobrin. Precum lui Messi azi, cel de care pomeneşte Cristea, nici lui Dobrin nu i s-a prea c
