E vară deja, şi chiar dacă temperaturile nu au atins (încă) cotele de anii trecuţi pentru a se transforma în Marele Eveniment al sezonului, aparenta linişte estivală s-a aşternut peste spaţiul politic românesc. În acest context, iluzia (devenită pentru mulţi axiomă) că virtualul ar fi real, iar realitatea este doar un simplu construct mediatic, îi face pe politicieni şi jurnalişti - din motive diferite - să intre în jocul aparenţelor. Non-evenimentele sunt construite şi prezentate ca adevăratele evenimente.
La aproape un an de la referendumul care, dacă nu l-a revocat, l-a delegitimat şi l-a redus la rolul de preşedinte contra poporului, până mai ieri persona non grata la adunări publice, Traian Băsescu crede că poate recupera o parte din imaginea pierdută mergând "prezidenţial" la Costeşti sau Muntele Găina. Non-evenimente pe care presa încearcă - uneori fără să vrea, dar de cele mai multe ori cu intenţia de a creşte audienţa - să le prefacă în fenomene importante.
Să fie Costeşti şi Muntele Găina răspunsul la "aducerea" lui Omar Hayssam? Dar, de ce ar fi aducerea lui Hayssam un eveniment şi nu un fapt divers? Mutarea unui deţinut dintr-o ţară în alta, chiar dacă prin mijloace mai puţin obişnuite, nu poate fi un adevărat "eveniment". Chiar şi dacă atunci, în 2005, când "afacerea" răpirii jurnaliştilor în Irak era actuală, mediatizarea părea mai importantă decât cazul în sine. Oare atunci se puneau jaloanele conflictului politic virtual pentru a "modela" societatea românească? Pentru a o infantiliza? Deturnarea continuă a atenţiei publicului de la probleme adevărate (criza economică şi consecinţele sale, starea democraţiei, funcţionarea instituţiilor, viitorul statului) urmăreşte metamorfozarea (în sensul lui Kafka) cetăţeanului în non-cetăţean. Qui prodest?
Un eveniment presupune nu doar o întâmplare importantă, ci şi un cadru în care aceasta se
