Consiliera favorită a fostului premier italian Silvio Berlusconi (77 de ani), frumoasa Nicole Minetti, trage ponoasele din cauza relaţiei pe care a avut-o cu miliardarul. Ea a fost condamnată, sâmbătă, la cinci ani de închisoare, pentru că i-a furnizat prostituate.
Fostă consilieră regională în Italia, Nicole Minneti, 28 de ani, a lucrat ca animatoare în trecut, apoi a făcut o şcoală de igienă dentară, Berlusconi ajungând din întâmplare, în 2009, pe mâinile ei. Aşa a debutat relaţia lor, Nicole fiind însărcinată să-i aducă fetiţe lui Berlusconi, la vilele lui.
Printre cele care i-au ţinut de urât miliardarului au fost şi trei românce, plătite, conform presei italiene, cu mii de euro, pentru serviciile lor. Scandalul aşa-numitelor orgii “bunga-bunga” a evidenţiat-o pe Minetti alături de alţi doi bărbaţi, şi ei intermediari de fetiţe.
Toţi trei au primit între 5 şi 7 ani de închisoare, însă au anunţat că vor face apel. Verdictul complicilor lui Berlusconi a fost dat la aproape o lună de când mogulul media a fost găsit vinovat de instanţa din Milano în cazul “Rubygate - sex cu o prostituată minoră”.