Aerul care întreţine tot ce-i viu e prezent în mod egal în casa de chirpici şi-n palatul regelui, în casa ticălosului şi-n apartamentul celui bland, în vizuina vulpii şi-n locul în care vieţuieşte tigrul, pe străzile pline de oameni răi şi pe cele pe care trec oamenii buni. Biblia ne spune că ”ploaia cade peste cei buni şi peste cei răi” şi, la fel ca ploaia, tot ce hrăneşte existenţa o hrăneşte necondiţionat. Nopţile pătrund în cocioabe şi-n locuinţe de carton, dar şi în strălucitoarele vile ale bogaţilor, iar zilele curg şi ele la fel pentru tot ce-i viu. N-a lăsat Dumnezeu ceva mai bun pentru unii, n-a făcut somnul doar pentru merituoşi, nici bucuria sexului, a iubirii şi-a speranţei n-a împărţit-o unora mai mult decat altora. Existenţa este în întregime lipsită de condiţii; în esenţa ei, existenţa nu are aleşi, nu-l face pe rege diferit de cerşetor, căci fiecare poate să se bucure de zile şi de nopţi, de aerul pe care-l respiră, de ploaie şi de soare, de vant şi de căldură. Sexul nu-i doar pentru aristocraţi, iubirea nu-i doar pentru bogaţi, inima nu bate doar în piepturile celor frumoşi, gandurile nu se perindă doar în minţile celor deştepţi. Fiinţele umane sunt egale în ochii existenţei; o floare nu-şi opreşte parfumul în faţa unui talhar şi îl revarsă pentru înţelept. Ea-i acolo, frumoasă, gingaşă şi la fel de plină de parfum pentru oricine, ea-i prezentă fără condiţii.

Ceea ce credem noi că ne face superiori necuvantătoarelor, florilor, pomilor, raurilor, munţilor, peştilor, nopţilor şi zilelor s-ar putea să fie şi ceea ce ne dăunează şi ne pune în inferioritate. Pentru noi e atat de greu să trăim fără condiţii, pentru noi e aproape imposibil să atingem această stare extraordinară a propriei existenţe, care ne mangaie şi ne arată permanent cum am putea să fim. Pe noi ne macină necontenit aşteptările, dorinţele, neamplinirile, pe noi ne zgarie propr