Celebra zicala “Sell in May and go away” (“Vinde in mai in pleaca in vacanta”) nu pare sa aiba un ecou foarte puternic pe Bursa de la Bucuresti, unde in ultimii 13 ani lunile de vara au adus mai degraba perioade de crestere decat de scaderi pentru principalele actiuni.
Brokerii si investitorii se folosesc de aceasta zicala pentru a evidentia faptul ca in luna mai sunt de obicei marcate profiturile inregistrate pana la acea data, urmand ca vara sa coincida cu o perioada mai slaba pentru piete atat din punct de vedere al evolutiei actiunilor cat si in privinta activitatii la tranzactionare.
Statisticile arata insa ca principalele actiuni din piata romaneasca rareori au scazut in intervalul iunie-august, astfel ca in doar doi din ultimii 13 ani (inclusiv anul curent) BET si BET-FI, principalii indici ai BVB, au inchis acest interval pe minus.
Este vorba de 2008 si 2011, ani in care insa perioadele de vara au fost marcate de evenimente negative internationale care au avut un impact puternic asupra burselor. 2008 a fost anul prabusirii pietelor financiare din toata lumea, care a culminat cu falimentul Lehman Brothers in septembrie, in vreme ce in vara anului 2011 a avut loc retrogradarea ratingului suveran al SUA de catre agentia Standard&Poor’s. Citeste si:FP scade cu 3% dupa decizia instantei care ameninta pozitia TempletonInvestitorii stau departe de BursaBursa termina ziua indecis. Fondul Proprietatea bifeaza a cincea zi de crestere
Cea mai buna vara pentru actiunile de pe BVB a fost cea din 2001, cand SIF-urile au ajuns sa isi dubleze valoarea in trei luni.
Chiar daca vara anului 2013 inca nu s-a incheiat, principalii indici ai Bursei se afla pe plus. BET inregistreaza un castig minor, de 0,2%, dar s-a aflat in revenire pe parcursul ultimelor doua saptamani cand a crescut aproape constant. De asemenea, BET-FI, indicele societat