Ajunşi la putere, cavalerii urii dau piept cu propria creaţie, fiind nevoiţi să metamorfozeze „oroarea“ în „normalitate democratică şi europeană“. Negrul de odinioară trebuie să devină alb imaculat.
Pe vremea când luptau cu groaznica dictatură băsesciană, USL, Ponta, Antonescu, televiziunile mogulilor de partid şi intelectualii spăimoşi de disoluţia democraţiei strigau că ţărişoara e condusă cu ordonanţa de urgenţă, de serviciile secrete şi procurori. Din gurile, scrisorile, protestele, vaietele lor se revărsa un ditamai statul poliţienesc cu iz de Putin şi Lukaşenko, mai rău, Ceauşescu, Stalin, Hitler se reîncarnau tustrei în persoana detestată a lui Băsescu. Spaţiul public a fost infestat ani la rând de atacuri la adresa serviciilor sau a procurorilor care „execută“ adversari la comandă politică şi au „mâinile pătate de sânge“. Imaginea unei ţări aflate sub tirania ascultatului de telefoane, a vieţii private sub asediu, a dosarelor-vendetta, a ocultei care guvernează a fost drumul pe care USL a mers victorios spre putere. Discreditarea, în special, a serviciilor secrete şi a justiţiei, dar şi a multor altor instituţii de luptă împotriva corupţiei, a statului de drept în general, atinsese desăvârşirea. Ajunşi la putere, cavalerii urii dau piept cu propria creaţie, fiind nevoiţi să schimbe partitura, să metamorfozeze „oroarea“ în „normalitate democratică şi europeană“. Negrul de odinioară trebuie să devină alb imaculat. E greu, dar nu imposibil, maşinăria de propagandă lucrează pentru ei. Acţiunile de azi ale procurorilor sau deciziile judecătorilor nu mai sunt semnul unei „justiţii aservite“ dictatorului, ci al unei maxime independenţe, serviciile nu mai sunt „ochiul şi timpanul“ Cotroceniului, ci instituţii aliniate la standarde euroatlantice, ploaia de ordonanţe de urgenţă e mană cerească şi fertilizează guvernarea.