Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o mie de studenţi, antrenaţi în medicina de urgenţă graţie unui proiect european

Publicat in Ziua de Cluj, luni 22 iulie 2013 ·

Peste o mie de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj şi respectiv Cluj-Napoca au fost antrenaţi în medicina de urgenţă prin cursuri online, într-un proiect european care presupune un program de perfecţionare profesională pentru cadrele didactice implicate în proiect şi pentru studenţi.

Proiectul a fost derulat la Cluj-Napoca şi Târgu Mureş împreună cu Societatea Franceză de Medicină de Catastrofă, Fundaţia pentru SMURD şi asociaţia Şotron. "În doi ani am realizat o muncă foarte intensă alături de partenerii noştri, care ne permit să realizăm o formă de pregătire modernă pentru formarea adulţilor. De multe ori studenţii se plâng că nu au posibilitatea să interacţioneze în cadrul cursurilor, iar partea interactivă ce a urmat a fost foarte importantă. Studenţii s-au putut pregăti online iar la seminarii au avut loc discuţii despre protocoalele utilizate în medicina de urgenţă", a explicat managerul de proiect, secretarul de stat Raed Arafat.

Valoarea proiectului derulată prin Programul Operaţional Regional a fost de 9,5 milioane de lei. Programul a durat doi ani şi se finalizează în 31 iulie iar ulterior cursurile vor putea fi accesate de orice student la medicină şi farmacie din ţară.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Târgul de Crăciun din București se inaugurează pe 29 noiembrie, în Piața Constituției. Va fi deschis până pe 26 decembrie

Libertatea acum o ora
Târgul de Crăciun din București se va deschide pe data de 29 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, a anunțat primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Alertă de incendiu la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Videle, în incinta spitalului/ Clădirea, inundată parţial cu fum/ 75 de persoane, evacuate/ Nu sunt victime - FOTO

News.ro acum 24 minute
Pompierii au fost sesizaţi, luni seară, privind producerea unui incendiu la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Videle, aflat în incinta Spitalului Orăşenesc, clădirea fiind parţial inundată cu fum. Un număr de 75 de persoane au fost evacuate, fără a

Marius Tucă Show începe marți, 5 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Bogdan Teodorescu

Cancan acum 57 minute
Invitatul zilei este Bogdan Teodorescu, analist politic. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului

Gazeta Sporturilor acum o ora
, fotbalistul liderului Universității Cluj, a fost depistat pozitiv la Furosemid, o substanță interzisă.

Nelu Tătaru a fost plasat sub control judiciar pentru luare de mită

Mediafax acum 2 ore
Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 4 noiembrie 2024, faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Spitalului Municipa

Unirea Slobozia - FC Botoşani 1-0. Moldovenii rămân pe ultimul loc în Superligă

Mediafax acum 2 ore
Partida a fost echilibrată, ambele echipe ratând ocazii importante. În minutul 24, FC Botoşani a fost aproape de a deschide scorul prin Florescu, care a şutat în bară din lateral după ce s-a infiltrat în careul advers. Trei minute mai târziu, Ongend

Senatul a adoptat proiectul! Ce se va întâmpla cu medicamente care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope

Ziua Constanta acum 3 ore
Senatorii au adoptat, luni, 04 noiembrie 2024, un proiect iniţiat de Guvern ce vizează necesitatea punerii sub control a unor medicamente care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, precum şi identificarea de către Laboratorul de Analiză şi Pro

Temperaturi anormale pentru noiembrie în România. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 10 ore
ANM a emis, luni, estimările pentru perioada 4 noiembrie - 17 noiembrie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), după data de 10 noiembrie, vremea se va răci semnificativ în toată ţara. În Transilvania, temperaturile maxime vor scăd

Judecătoria Mangalia a prelungit arestul preventiv pentru Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Mangalia a prelungit, luni, 04 noiembrie 2024, arestul preventiv pentru Vlad Pascu. Arestul preventiv a fost prelungit cu încă 60 de zile, până la începutul anului viitor. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul Pascu Mate

Suedia anulează 13 proiecte ale unor parcuri eoliene la Marea Baltică din cauza impactului acestora asupra capacităţii apărării. Ele ar fi redus la jumătate, de la un minut la două, timpul de detectare a unui atac cu rachetă

News.ro acum 4 ore
Suedia a anulat 13 proiecte ale parcuri eoliene, de-a lungul coastei Mării Baltice, din cauza impactului acestora asupra capacităţilor apărării suedeze, anunţă luni ministrul suedez al Mediului, Romina Pourmokhtari, relatează AFP. Persmisele de cons

Vremea

București
acum

lun.

5°/14°
mar.

5°/10°
mie.

4°/12°
joi

6°/14°
Iasi
acum

lun.

3°/11°
mar.

0°/8°
mie.

1°/11°
joi

4°/14°
Constanta
acum

lun.

6°/14°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/10°
mar.

1°/10°
mie.

2°/11°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

lun.

3°/12°
mar.

2°/13°
mie.

4°/14°
joi

5°/15°