Cum am ajuns până aici? Toată ziua şi peste tot se vorbeşte numai despre penali. Am ajuns, fără să vrem, specialişti în proceduri judiciare. Ştim în ce penitenciare se execută pedepsele mari şi unde, cele mai mici. Am aflat că în puşcărie există regim semi-deschis şi regim deschis.
Cred că nu mai există nici un telespectator care să nu poată explica ce înseamnă recurs pentru un proces pe rol. Ba, majoritatea ştiu despre Tribunalul Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru din ce în ce mai mulţi români, avocatul Gheorghiţă Mateuţ a devenit un fel de predicator. Din când în când, el spune cuvinte răstite pe la posturile de televiziune şi cere eliberarea unor oameni reţinuţi.
De la televizor şi din multe ziare se înţelege că toţi cei reţinuţi şi (sau) judecaţi sunt nevinovaţi. Mai mult, aceştia se declară revoltaţi pentru că sunt puşi în situaţiile respective şi ameninţă. Dacă se întâmplă să asistăm la condamnări definitive, acestea sunt contestate de majoritatea oamenilor importanţi din ţară. Nimic nu mai pare să fie investit cu o minimă autoritate. Nimeni nu mai este respectat.
Pentru a scăpa de puşcărie, destui oameni şi-au cheltuit o parte din averea (altfel, dobândită prin fraudă) în campanii electorale, în organizarea şi finanţarea unor imperii media sau chiar direct în mituirea unor politicieni de vârf. Toată lumea ştie asta, dar nimeni nu mai protestează. Acum, tot pentru protecţia unor penali, se fac eforturi pentru modificarea Constituţiei. Campania propagandistică nu a început încă, dar ea va înghiţi multe energii şi mulţi bani. Chiar în aceste zile, după ce Relu Fenechiu a fost obligat de judecători să plece de la Ministerul Transporturilor, acolo ar urma să ajungă încă un politician cu probleme penale. Preşedintele refuză sau amână numirea lui Ovidiu Silaghi. Sau o leagă de finalizarea privatizării CFR Marfă, pe mâna premierulu
