Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVZ CHIȘINĂU. Vara bisericile rămân pustii

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 iulie 2013 ·

Când afară căldura face aerul irespirabil, în biserici este răcoare şi numai bine pentru rugăciune. Chiar şi aşa, oamenii nu se înghesuiesc la slujbele religioase.

Majoritatea oamenilor au plecat în vacanţă undeva departe de Moldova, studenţii s-au întors acasă, iar bisericile rămân goale. Catedrala „Naşterea Domnului” din Chişinău, veşnic arhiplină, duce lipsă şi ea de enoriaşi. „Sunt mai puţini acum, însă se vor întoarce din toamnă.

Fluxul acesta îl resimţim în fiecare an. O altă problemă este că unii enoriaşi fideli mor, mulţi pleacă la muncă în străinătate, iar alţii cad pradă diferitelor secte”, spune părintele protoiereu Theodor Borta de la Catedrala „Naşterea Domnului”. Un tânăr care a venit să dea slujbă pentru sănătate spune că vine des la catedrală. ”Vin aici odată la două săptămâni. În timpul anului de studii veneau şi colegii mei pentru că aveau examenele. Acum tinerii chiar şi dacă vin, o fac în cursul săptămânii, duminica au alte activităţi”, recunoaşte Virgiliu.

La mănăstirea Ciuflea este aceeaşi situaţie. Ana Culeţina a venit să facă un parastas, dar spune şi ea că vara nu prea dă pe la mănăstire. „Cât sunt căldurile acestea mari nu mă pornesc pe drumuri. Ştiu că-i păcat să nu merg duminica la slujbă, dar aprind o lumânare şi mă rog de acasă”, mărturiseşte femeia.

Lupta pentru credincioşi

Concurenţa se duce şi între biserici, şi chiar în interiorul aceluiaşi cult, pentru a atrage mai mulţi credincioşi. Elena Jantuan spune că a mers la toate bisericile din Chişinău, ca până la urmă să rămână fidelă mănăstirii Ciuflea. Aici, spune femeia, la slujbe participă mai mulţi preoţi şi îi place grădina plină cu flori mirositoare. „Venim la biserică numai când avem o suferinţă. Eu am căzut de la înălţime în gol şi aveam mari probleme de sănătate. Când medicii nu ne pot ajuta, venim la preoţi, poate cu rugăciunile lor ne vindecă”, spune

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 17 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 18 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 38 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 43 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°