Decretele de numire în funcţie a şapte şefi din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - printre care Ion Vasilache, Marius Iacob şi Claudiu Dumitrescu -, au fost semnate, luni, de preşedintele Traian Băsescu.
Astfel, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului a semnat decretele de numire la PICCJ a Cameliei Sutiman, în funcţia de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, a Simonei Brădiceanu, în funcţia de procuror-şef al Secţiei de resurse umane şi documentare, a lui Ion Vasilache, în funcţia de procuror-şef al Secţiei parchetelor militare, a Iulianei Nedelcu, în funcţia de procuror-şef al Secţiei judiciare, şi a Antoniei-Eleonora Constantin, în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare.
De asemenea, Băsescu a semnat decretele de numire la DNA a lui Marius-Constantin Iacob, în funcţia de procuror-şef adjunct, şi a lui Constantin-Claudiu Dumitrescu, în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.
Toţi cei şapte, propuşi pentru aceste funcţii de ministrul Justiţiei, au primit, la începutul lui iulie, avize pozitive din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în urma interviurilor. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »