Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploaie de medalii la Campionatul Naţional de Haltere

Publicat in Romania Libera, luni 22 iulie 2013 ·

Decizia de a deplasa o delegaţie numeroasă deplasată la Campionatul Naţional de Juniori de la Botoşani s-a dovedit a fi una bună pentru Constanţa, patru dintre cei zece sportivi ajunţi în Moldova revenind acasă cu medalii.

În total, sportivii de la LPS Constanţa au obţinut cinci titluri de campion naţional, iar CS Farul se poate lăuda cu trei medalii de argint, chiar dacă acestea s-au obţinut la o categorie unde se spera mai mult.

Dudoglu, şi restul

Competiţia moldoveană a confirmat, dacă mai era nevoie, că la Constanţa există un veritabil star al halterelor nu doar româneşti, ci chiar mondiale.

Georgiana Dudoglu, multiplă recordmană naţională, a reuşit să se impună lejer la 44 de kilograme, şi şi-a mai adăugat în palmares trei titluri naţionale, deja o obişnuinţă pentru o sportivă care vizează titlul european luna viitoare.

Tot cu aur s-a întors acasă şi Marius Pechea, cel care a surprins pe toată lumea prin evoluţia de la 62 de kilograme. Sportivul legitimat la LPS Constanţa a câştigat titlul la stilul aucat şi la total, terminând şi pe locul secund la smuls.

Victoria sa a fost catalogată drept o surpriză uriaşă chiar şi de către antrenorul coordonator, sportivul constănţean fiind considerat cel mult un candidat la medalia de bronz.

Şi surprizele au continuat pentru Constanţa în ultima zi de competiţie, când Alexandra Dumitrescu, sportivă considerată de nivel mediu, a reuşit să urce pe podium la 63 de kilograme, cu trei performanţe de excepţie: 50 de kilograme la stilul smuls (bronz), 65 de kilograme la stilul aruncat (argint) şi 115 kilograme la total (argint). Astfel, deşi LPS Constanţa îşi propusese 4-5 medalii la naţionale, prestaţile sportivilor antrenaţi de Angheluş Beşleagă s-au dovedit mult peste aşteptări, prin cele nouă medalii cucerite la Botoşani.

La zestrea Constanţei a contribuit şi Bianca Dumitrescu, sing

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 50 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 50 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 35 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°