Daniela Dodean şi Joao Monteiro formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din sportul internaţional. Cei doi şi-au unit destinele prima oară în Portugalia, unde acum două săptămâni, într-o superbă catedrală lusitană, a avut loc cununia religioasă.
Nunta anului s-a mutat, sâmbătă, la Arad, unde cei doi au primit, la Catedrala Catolică, binecuvântarea cununiei. Naşi sunt Eliza Samara, prietena şi colega de naţională a jucătoarei de la CSM Arad şi managerul echipei din Austria a arădencei, Martin Soros.
Cele mai emoţionante momente s-au derulat la ieşirea din Catedrală, unde Dana şi Joao au fost aşteptaţi cu petale de trandafiri şi porumbei, dar şi cu o ploaie de buchete de flori.
Daniela Dodean are 25 de ani, este de şase ani încoace cea mai bună sportivă a Aradului, iar cea mai de seamă performanţă a sa este până acum titlul european la dublu, obţinut alături de naşa Eliza Samara, în 2009 şi 2012. Momentan pe locul 40 mondial (în 2010 era pe 19, cea mai bună clasare), Dodean joacă în Austria, la SVS Strock, a bifat două participări la rând la Jocurile Olimpice, în 2008 la Beijing şi patru ani mai tarziu la Londra, iar în toamna acestui an are ca obiectiv câştigarea titlului european în proba de simplu. Joao Monteiro are 29 de ani, este locul 64 mondial, dar în luna mai a anului trecut, era pe 36, cea mai bună poziţie mondială de până acum a carierei. La fel ca şi Dana, a bifat două participări la rând la Jocurile Olimpice, în 2008 şi 2012, în sezonul trecut a jucat în Bundesliga, pentru Saarbrucken, cu care a câştigat Cupa Germaniei, dar cel mai important rezultat este locul trei cu echipa Portugaliei, obţinut în 2010/2011 la Campionatul European.
Daniela Dodean şi Joao Monteiro formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din sportul internaţional. Cei doi şi-au unit destinele prima oară în Portugalia, unde acum două săptămâni