Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvamarii intră în grevă pentru că guvernul a uitat să-i plătească

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 iulie 2013 ·

Cei aproape 400 de salvamari de pe litoral muncesc de două luni fără a-şi primi salariile.

Deşi Consiliul Judeţean Constanţa a întocmit, conform legii, încă din luna mai, proiectul de hotărâre de guvern privind alocarea a aproape 4,5 milioane de lei pentru plata salvamarilor şi a asistenţei medicale de pe plajă, actul normativ nu a ajuns nici acum pe masa guvernului. Se întâmplă în fiecare an fapt pentru care, disperaţi, salvamarii anunţă că intră de mâine în grevă japoneză şi ulterior în grevă generală.

Şeful Asociaţiei salvamarilor din Eforie, Dan Motoc, spune că „ tineri, studenţi, băieţi şi fete sunt nevoiţi să se descurce singuri plătind din propriul buzunar mâncare, cazarea, transportul, s-au săturat, de mâine intrăm în grevă japoneză. Şeful salvamarilor din sudul litoralului, Gheorghe Lipoveanu spune la rândul lui că nu are de unde să-i plătească pe tinerii,” care muncesc în fiecare zi de la 8,00 până la ora 20,00 şi de multe ori îşi riscă viaţa pentru salvarea turiştilor”. Situaţia este similară şi la Mamaia. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Dragomir, a declar că „salvamarii din Mamaia trăiesc de două luni, cu aer”.

Contactat de EVZ, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) , Răzvan Filipescu admite că „am primit de la Consiliul Judeţean Constanţa în luna mai proiectul de hotărâre de guvern pentru plata salvamarilor dar nu depinde de mine, va fi aprobat cel mai probabil la rectificarea bugetară din luna augst”. El spune că în 2010 şi 2011, salvamarii au primit bani din fondul de rezervă al guvernului.

Anul trecut, după o grevă japoneză, au fost plătiţi, la sfârşitul sezonului. ANT are două propuneri pentru rezolvarea pe viitor a plăţii salvamarilor, prevederea fondurilor la sfârşitul anului pentru bugetul anului viitor sau transformarea Asociaţiei Salvamarilor în asociaţie de utilitate publică pentru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 27 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 59 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°