Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portugalia: Preşedintele Cavaco Silva sprijină guvernul pentru ieşirea ţării din criză

Publicat in Puterea, luni 22 iulie 2013 ·

Preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, a acordat duminică sprijinul său coaliţiei de dreapta, aflată la putere, pentru a depăşi criza guvernamentală ce zguduie această ţară aflată sub asistenţă financiară internaţională, notează AFP.

'Consider că soluţia cea mai bună este menţinerea în funcţie a guvernului actual', a declarat şeful statului, îndepărtând astfel convocarea alegerilor legislative anticipate, cerute de întreaga opoziţie de stânga.

'Consider că în actualul context de urgenţă naţională convocarea alegerilor nu reprezintă o soluţie pentru problemele cu care se confruntă Portugalia', a mai afirmat preşedintele Cavaco Silva.

Şeful statului a intervenit la o zi după eşecul negocierilor dintre principalele trei partide portugheze cu scopul de a încheia un 'pact de salvare naţională' pe care el le-a solicitat pentru a asigura încheierea cu succes a planului de ajutorare în valoare de 78 de miliarde de euro, obţinut în mai 2011.

'Cele două partide trebuie să se coordoneze pentru a duce la final programul de ajustare şi a permite ţării să revină pe pieţele' financiare, a subliniat preşedintele portughez.

Criza a fost declanşată la începutul lunii odată cu demisia a doi miniştri cheie, cel de finanţe, Vitor Gaspar, marele arhitect al măsurilor de austeritate, şi de externe, Paulo Portas, liderul partidului conservator CDS-PP, aliatul Partidului Social-Democrat (PSD, centru-dreapta) al premierului Pedro Passos Coelho.

Această alianţă permite guvernului să deţină în parlament o majoritate confortabilă, dar criticile formulate de Portas împotriva excesului de austeritate au riscat să arunce în aer coaliţia, transmite Agerpres.

Preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, a acordat duminică sprijinul său coaliţiei de dreapta, aflată la putere, pentru a depăşi criza guvernamentală ce zguduie această ţară aflată sub asist

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 2 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk

Cancan acum o ora
Doliu în lumea artistică din România! Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Potrivit unor surse apropiate de familia cântărețului, în urmă cu doar câteva ore, acesta a suferit un accident vascular cerebral (AVC)

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Ministerul Apărării: Belgia va creşte în 2025 contribuţia cu trupe la Grupul de luptă al NATO de la Cincu

News.ro acum 35 minute
Oficiali ai Armatei Române şi ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, au vizitat, joi, trupele belgiene din cadrul Grupului de Luptă al NATO de la Cincu, judeţul Braşov. S-a discutat despre situaţia de securitate din zonă şi întîr

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 5 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 40 minute
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum o ora
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Ilie Bolojan, despre posibila sa candidatură la prezidențiale: „O spun foarte deschis”

HotNews acum 38 minute
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a afirmat joi că nu îşi doreşte o candidatură la alegerile prezidenţiale şi că cele patru partide proeuropene care au intrat în noua legislatură ar trebuie să „discute deschis” despre un candidat comun. „Cred c

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°