Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In memoriam Mihai Vasiliu. Campionul medaliilor olimpice de la CNVA a trecut în nefiinţă

Publicat in Adevarul, luni 22 iulie 2013 ·

Născut la Botoşani, Mihai Vasiliu a predat fizica la fostul LIA, la fostul Liceu nr. 7 şi la Liceul de Artă, iar din 1983 activitatea lui a fost legată de Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi.

Lui Mihai Vasiliu îi plăce foarte mult fizica, pe care o caracterizează scurt: este o ştiinţă în care cu cât cauţi mai mult, cu atât descoperi mai clar că e atât de multă ordine în dezordine.

A terminat Facultatea la Iaşi, şef de promoţie, şi a visat iniţial să meargă în „cercetare". Şi-a dat seama că nu prea are şanse să facă cercetare în domeniul fizicii în România şi a ales catedra. Se gândea pe atunci că poate va descoperi alte valori care să realizeze ceea ce el nu a reuşit. Şi cam aşa a fost!

Mihai Vasiliu a trimis, în 2009, un elev la Olimpiada Europeană de Ştiinţe (Suedia), concurs la care România s-a calificat pentru prima dată. În 2010, Mihai Vasiliu a fost profesorul anului şi caracterizat de inspectorul de fizică drept un profesor paradoxal: exigent, şi în acelaşi timp iubit de elevi.

Mihai Vasiliu a predat fizica la fostul LIA, la fostul Liceu nr. 7 şi la Liceul de Artă, iar din 1983 activitatea lui este legată de Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri". Aici a format o grămadă de olimpici, dar Mihai Vasiliu nu uită că cel mai important rezultat l-a obţinut cu o elevă de la fostul LIA.

Profesorului de fizică de la CNVA i-ar fi plăcut să facă carieră şi din postura de profesor de istorie, doar că din ambiţia de a le arăta colegilor de facultate că poate excela la fizică, a ajuns chiar să-i placă această disciplină.

După aproape 40 de ani de activitate la catedră, Mihai Vasiliu a fost răsplătit cu ordinul Meritul Învăţământului în grad de Ofiţer, iar în 2010 a primit şi titlul de profesorul anului, alături de colega de liceu Nicoleta Ioniţă.

În cancelarie, era o fire extrem de deschisă, comunicativă. „Un coleg foart

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum o ora
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°