Primăria municipiului finanţează anual activităţile asociaţiilor non profit ce activează în oraş însă, de multe ori, banii nerambursabili sunt folosiţi în condiţii suspecte.
În acest an, spre exemplu, cea mai mare parte a fondurilor alocate de municipalitate a fost oferită activităţilor sportive, respectiv 1,2 milioane lei, în timp ce pentru activităţile culturale s-au dat 200.000 de lei. Pentru aceste sume au concurat 61 de ONG-uri ce au depus tot atâtea proiecte, însă numai 53 au primit finanţare.
De cea mai mare finanţare a avut parte Asociaţia FC Botoşani, 800.000 de lei, în vederea susţinerii echipei locale. Pe locul doi ca şi cuantum se situează Asociaţia Handbal Club Municipal Botoşani, ce doreşte înfiinţarea unei echipe de handbal seniori divizia A şi care a primit în acest sens 70.000 de lei. Problema este, însă, că echipa nu este înfiinţată, iar banii sunt programaţi a se consuma până la sfârşitul acestui an, conform calendarului finanţării.
Au fost însă şi proiecte care au fost respinse cum ar fi cazul Asociaţiei Club Trimf Botoşani, care a solicitat finanţare pentru „Pregătirea şi participarea echipelor de volei cadete, junior III, minivolei în campionatul naţional 2011-2012”. Conducerea primăriei a considerat în acest caz că iniţiatorii nu au fost în stare nici să schimbe datele, depunând proiectul de anul trecut.
Reprezentaţii primăriei precizează că susţinerea proiectelor de acest gen este o acţiune care se face în fiecare an şi la care poate participa orice asociaţie.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
Primăria municipiului finanţează anual activităţile asociaţiilor non profit ce activează în oraş însă, de multe ori, banii nerambursabili sunt folosiţi în condiţii suspecte.
În acest an, spre exemplu, cea mai mare parte a fondurilor alocate de municipalitate a