Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulevardul Sudului şi Calea Buziaşului intră în reparaţii. Vezi ce lucrări promite primarul aici

Publicat in Ora de Timis, luni 22 iulie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIŞOARA. Sute de locuri noi de parcare, trotuare ca în palmă, carosabil perfect, toate vor fi gata într-un an de zile, pe Bulevardul Sudului şi Calea Buziaşului. Luni, primarul, a dat startul acestor lucrări, iar firma care se va ocupa de ele va începe munca în aceste zile.

Primăria începe aceste lucrări pentru că în prezent carosabilul străzilor din zona de locuinţe B-dul Sudului şi Calea Buziaşului este degradat, specific fiind defecţiunile datorate îmbătrânirii îmbrăcăminţii ( fenomenul îngheţ – dezgheţ ) şi intervenţiile la gospodăria subterană. Trotuarele sunt degradate pe mai multe sectoare, circulaţia pietonală fiind deficitară, Primăria Timişoara iniţiază o amplă acţiune de refacere a carosabilului, trotuarelor şi parcărilor din zonă, spune primarul oraşului, Nicolae Robu. Pentru zona de locuinţe B-dul Sudului perimetrul este delimitat de străzile Martir Andrei Iştvan, Aleea Plutaşilor, Aştrilor, Aleea Icar, Orion, Mareşal C-tin Prezan, Uranus. Pentru zona de locuinţe Calea Buziaşului perimetrul este delimitat de străzile Venus, Calea Buziaşului, Matei Millo, Recoltei, Atomului, Calea Urseni până la interescţia cu strada Nichita Stănescu. Lucrările se vor executa etapizat, în prima etapă fiind abordate străzile din zona şcolii nr. 30, Aleea Azurului, Aştrilor, Martir Nagy Eugen, Sirius şi Orion parţial (de la intersecţia cu strada Martir Nagy Eugen până Dr. Iosif Bulbuca). Lucrările sunt complexe, suprafaţa carosabilă reparată va fi de 68.761 mp în zona Sudului, de 17.835 mp în zona Buziaşului. Total 86.596 mp. Suprafaţa aferentă parcajelor şi staţionărilor este de 5.438 mp în zona Sudului şi de 1.212 mp în zona Buziaşului, total 6.650 mp. Au fost prevăzute a se realiza suplimentar 950 locuri de parcare, 650 în zona Sudului şi 300 în zona Buziaşului. Zonele verzi care vor fi amenajate : 8.057 mp în zona Sudului, 938 mp în zona Buz

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 10 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°