Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TOP 10 cei mai PROŞTI infractori din lume. Greşelile STUPIDE care i-au adus în spatele gratiilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 iulie 2013 ·

Pentru a prinde un infractor, nu este întotdeauna nevoie de o muncă asiduă din partea poliţiştilor. Uneori, sunt suficiente greşelile flagrante ale celor daţi în urmărire, pentru ca oamenii legii să-i prindă şi să-i bage la închisoare.

Site-ul listverse.com a realizat un top al infractorilor care nu au ştiut cum să-şi acopere urmele şi au fost prinşi numai din cauza greşelilor stupide pe care le-au făcut în timpul sau după comiterea infracţiunilor.

LOCUL 10. Criminalul care şi-a tatuat locul crimei pe piept

În anul 2004, Anthony Garcia, membrul unei găşti, a ucis un om, în timp ce jefuia un magazin. A reuşit să scape nedepsit, până în 2008, când a fost reţinut pentru că a condus cu permisul expirat. În timp ce poliţiştii îi făceau poza, au observat un tatuaj pe pieptul acestuia, care reproducea până la cele mai mici detalii locul unde acesta comisese crima, cu patru ani în urmă (foto sus). Oamenii legii şi-au dat seama rapid că infractorul este criminalul căutat de poliţie în ultimii ani şi l-au arestat.

LOCUL 9. Hoţul care a încercat să vândă "prada"...fostului proprietar

Marque Moore, un bărbat trecut de vârsta de 50 de ani, şi-a descoperit la un moment dat o nouă vocaţie, aceea de hoţ de biciclete. Numai că noua sa cariera nu s-a dovedit a fi una prea reuşită. Moore a încercat să vândă una din biciclete prin intermediul unui anunţ postat pe internet. Una din persoanele care au văzut respectivul anunţ a fost chiar fostul proprietar al bicicletei, care a aranjat o întâlnire cu hoţul, după ce în prealabil a anunţat şi poliţiştii. Oamenii legii l-au prins pe Moore şi au găsit în curtea sa alte zece biciclete furate.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Maghiarii cer autonomie pentru Ținutul Secuiesc și Banat. INCIDENT la Sf. Gheorghe: Steagul secuilor a fost SCUIPAT | VIDEOTRAGEDIE pe litoral. Fostul masor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 39 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Somaţii - 15 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 3 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

26°
lun.

19°/36°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°