Asociaţia Cascadorilor Profesionişti din România, în colaborare cu Credidam, organizează vineri, de la ora 19.00, la Arenele Romane din Bucureşti, spectacolul umanitar "Oameni pentru Oameni", în vederea strângerii de fonduri pentru Szobi Cseh, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Cascadorul Szobi Cseh a fost internat în 12 iunie la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, cu o suferinţă hematologică gravă. Potrivit comunicatului Asociaţiei Cascadorilor Profesionişti, acesta insistă să se ocupe de proiectele sale, chiar dacă medicii i-au recomandat odihnă.
"Mă simt bine, vreau să extind aceste proiecte în toată Europa. Este extrem de sănătos să ne ocupăm de copiii abandonaţi şi de animalele părăsite", spune Szobi Cseh, citat în comunicatul de presă.
Conform comunicatului, opiniile medicilor în privinţa lui Szoby Cseh sunt "reţinute".
"Un artist are nevoie de sănătate pentru a-şi îndeplini visul şi capodopera sa. Odată cu artistul din el ne-am modelat treptat şi noi. Ceea ce nu putem uita e că «arta e principala manieră de modelare a omului». Pe mulţi dintre noi Szobi ne-a modelat cu dăruire, cu mare grijă. Sănătatea lui rămâne baza a ceea ce a început la şcoala "Gladiatorul". Copiii aşteaptă şi privesc spre poarta pe care Szobi o deschidea....chiar şi noi, cei mari, îl asteptăm pe temerarul «Buză de Iepure»", se mai spune în comunicat.
La spectacol vor participa personalităţi din lumea artistică precum Alexandru Arşinel, Gheorghe Turdă, Elena Soare, Nico, Marcel Pavel, trupa Solaris, G&G for Jesus, John Diamond şi Bruno Roman. De asemenea, publicul va putea asista la momente de cascadorie cu cai, cu motociclete şi cu torţe.
Biletele au fost puse în vânzare prin reţeaua Eventim, la magazinele Vodafone, Orange, Domo, precum şi la librăriile Cărtureşti şi Humanitas. Preţul unui bilet este de 25 de lei, i