Dezindustrializarea, îndatorarea şi depopularea sunt elementele ecuaţiei care a avut ca rezultat falimentul oraşului Detroit, leagănul industriei auto americane, iar în aceeaşi ecuaţie, dar la o scară mai mică, intră multe oraşe din România. De aceea cel mai răsunător faliment municipal din istoria Americii, chiar dacă s-a întâmplat la mai mult de 8.000 de kilometri de Bucureşti, ar trebui să fie pentru România un semnal că o economie nu poate creşte sănătos pe datorie, fără o bază productivă şi fără participarea populaţiei.
Detroitul era în anii 1960 un centru al industriei auto mondiale, cel mai mare şi cel mai bogat oraş din Statele Unite, scrie Associated Press. Declinul a venit imediat după ce locuitorii au început să se mute în suburbii, aşa cum a fost cazul şi în alte regiuni ale ţării, luând cu ei afacerile, locurile de muncă şi baza de impozitare. Unii istorici susţin că revolta violentă din 1967, una din multele „revolte rasiale“ care au zguduit ţara în acea perioadă, a accelerat trendul depopulării.
Amploarea declinului este uimitoare. Populaţia s-a redus de la 1,8 milioane de locuitori la 700.000, iar autorităţile s-au văzut în situaţia de a întreţine un oraş de 368 kilometri pătraţi – spre comparaţie Bucureştiul, cel mai mare oraş al României, are o suprafaţă de 228 kilometri pătraţi – cu o bază de taxare redusă la jumătate faţă de cum era în anii 1950. Populaţia s-a redus cu un sfert din anul 2000.
Între timp, companiile auto au început să deschidă centre de producţie în alte oraşe, în condiţiile în care maşinile japoneze ajunseseră să domine piaţa.
În 2009 industria auto americană s-a prăbuşit, odată cu întreaga economie, îngropând Detroitul. Eforturile autorităţilor de a asigura servicii de bază precum salubritatea şi poliţie au fost complicate de obligaţiile de plată în baza contractelor cu uniunile sindicale şi a
