Încă de pe vremea în care mă apucam, la pubertate, de fumat – mai ţin minte prima tigară, oribilă, probabil Carpaţi fără filtru, fumată alături de o gaşcă faţa de care voiam să mă dau mare, în vacanţa de vară, şi gustul şi mai nasol al acelor de brad, mestecate ca să nu se prindă bunica –, am căzut într-o altă patimă, mult mai sănătoasă: aceea de a colecţiona vorbe de duh.
Fiindcă hazardul are un simţ curios al umorului, două decenii mai târziu chiar m-am ocupat, la ziar, de rubrica Dicţionar de înţelepciune. Am schimbat-o radical, încercând să găsesc pilde care să se potrivească perfect chestiunilor arzătoare ale zilei, ba ceva îmi spune că această pasiune de colecţionar a fost transmisă mai tinerilor mei colegi, toţi deveniţi prieteni, care au preluat rubrica şi au cultivat-o, la acel ziar şi apoi la altul, cu râvnă, talent, devotament, căci se cuvine să tratezi cu toate responsabilitatea mai ales fleacurile.
De aceea, când m-am gândit să mă las de fumat, am căutat prin colecţia afectivă ce au spus oameni mai mari despre asta. În fruntea listei tronează Mark Twain care a zis, nu ştiu dacă a fost chiar primul, că pentru el renunţarea la fumat era cel mai simplu lucru de pe lume. El însuşi o făcuse de mii de ori. De altminteri, Twain avea nişte principii simple: să nu fumeze când doarme şi să nu se oprească din fumat atunci când e treaz. Port în suflet şi replica aproape inenarabila, de un umor involuntar magnific, al actriţei Brooke Shields: fumatul ucide; iar dacă eşti ucis, pierzi o parte foarte importantă din viaţa ta!!! Mi-e drag şi Clement Freud când zice că dacă te laşi de fumat, nu trăieşti mai mult, ci doar totul pare mult mai lung (asta aveam să o aflu însă în luna de cazna de după renunţare). În fine, Bill Maher, actorul meu favorit de stand-up comedy, susţine că acum vor să interzică fumatul în locuri în care se strâng zece sau mai multe perso