La ora 17.40, vineri, Vasile P., de 51 de ani, din comuna Bosanci, în timp ce îşi conducea autoturismul pe un drum comunal neclasificat, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile carosabilului, acroşând ulterior o autoutilitară staţionată, după care s-a răsturnat şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Din impact a rezultat avarierea a aproximativ 4,30 m gard de piatră şi 3,50 m de poartă metalică.
În urma accidentului, informează poliţia, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei, însă accidentatul a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat, la spital, unde a fost condus de poliţie, probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.