Societatea comercială Eolenvest, membră a grupului Filasa, a anunţat, printr-un comunicat, că va continua investiţiile în parcurile eoliene din judeţul Suceava. „Contrar zvonurilor care circulă, grupul Eolenvest continuă dezvoltarea celor 12 parcuri eoliene în regiunea Suceava şi confirmă, în ciuda întârzierilor, că parcurile se vor realiza. Acest lucru a fost confirmat domnului Cătălin Nechifor, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, în cadrul reuniunii de vineri, 19 iulie 2013” se arată în comunicatul semnat de Bernard Esquirol, director general Filasa. Preşedintele CJ Suceava a cerut, în iunie, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, care a fost însoţit şi de reprezentanţi ai unor firme franceze cu activitate în judeţul Suceava, inclusiv cel al firmei franceze Filasa, explicaţii privind continuarea proiectului eolian.
„I-am rugat să avem o discuţie ca să vedem ce blocaje există, să vedem dacă mai continuă proiectul şi dacă îl continuă, cum îl continuă” a spus atunci Nechifor.
Firma franceză Filasa, care în noiembrie 2011 a anunţat o investiţie de 780 de milioane de euro în 12 parcuri eoliene din nouă localităţi din judeţul Suceava, ce urma să fie construite începând din septembrie 2012, a amânat punerea în aplicare a proiectului după ce a fost nevoită să renunţe la furnizorul de turbine eoliene. Firma a construit în comuna Ciprian Porumbescu zece clădiri pentru sediul birourilor administrative.