Într-o lume unde prezenţa online este obligatorie pentru orice tip de companie, revine eterna problemă a alegerii furnizorilor potriviţi. La ce ar trebui să fim atenţi atunci când alegem compania care să ne realizeze website-ul potrivit, cum îi putem identifica pe cei mai buni, de unde ştim că cei aleşi îşi vor îndeplini toate sarcinile, iată doar câteva din întrebările care se regăsesc în mintea oricărui antreprenor aflat la început de drum în mediul online.
Specialiştii în domeniu recomandă ca înainte de a face orice pas spre alegerea unei firme de web design, să definim foarte clar domeniul afacerii şi obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung. „Pentru a primi rezultatele dorite, trebuie să ştii ce să ceri. Bineînţeles că la aceasta îşi va aduce aportul şi specialistul în marketing online, dar antreprenorul trebuie să ştie cum va vrea să arate afacerea sa în următorii ani. Doar astfel, se poate crea un website care să răspundă tuturor cerinţelor”, spune Mircea Săplăcan, Director General la Emiral Media, o companie de web design şi consultanţă în marketing online.
Următorul pas va fi cercetarea ofertei din piaţă şi cererea câtor mai multe păreri sau oferte. „Pentru că website-ul unei companii este un instrument de comunicare foarte important, la fel de importantă este alegerea firmei care va avea în grijă acest lucru. Eu recomand oricui să ceară cât mai multe păreri, sau oferte dacă vreţi să le spunem aşa. Stabiliţi întâlniri cu mai multe firme care oferă astfel de servicii, vedeţi ce oferă fiecare şi alegeţi-i pe cei care vă inspiră cea mai mare încredere că vor livra produsul dorit”, adaugă Mircea Săplăcan.
Până la urmă care sunt atributele firmei alese? „Noi spunem întotdeauna că relaţia dintre o firmă de web design şi cel care îi solicită serviciile trebuie să fie una de parteneriat. Atunci când vezi că echipa aleasă se preocupă de viitorul