Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacian Nastai se împarte cu succes între juniorii de la LPS și Talna

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 22 iulie 2013 ·

Revenit la sfîrșitul săptămânii trecute din vacanța petrecută pe litoralul Mării Negre împreună cu familia, antrenorul Dacian Nastai și-a reînceput de ieri munca atît la echipa de juniori a LPS-ului cît și la formația de liga a 4-a, Talna Orașu Nou.

„Pot spune că sînt un om fericit dacă țin cont că muncesc într-un domeniu care îmi place. Deși uneori trebuie să faci sacrificii pînă la urmă fotbalul îți aduce multe satisfacții”, a declarat aseară Dacian Nastai la emisiunea Săptămâna sportivă.

Nastai a recunoscut că munca la nivelul juniorilor și copiilor e prioritară pentru el, iar în timpul rămas a ales să activeze și la nivelul ligii a 4-a , la Orașu Nou.

Echipa de juniori de la LPS e prioritară, dar în același timp recunosc că-mi face mare plăcere să muncesc și la Orașu Nou . În iarnă cînd mi s-a propus să antrenez la Talna am avut ceva rezerve dar acum după șase luni de muncă pot spune că îmi face o deosebită plăcere să muncesc acolo. Am găsit oameni extraordinari. Președintele Bute se străduiește să ofere cele mai bune condiții jucătorii localnici inimoși dornici să facă performanță la acest nivel.Împreună cu ei și cu băieții aduși de la Satu Mare am reușit în premieră să cîștigăm faza județeană a Cupei României și acum sprăm să mergem cît mai departe pe tabloul principal al competiției”, a mai spus Dacian Nastai care pentru turul II și-ar dori să evite o confruntare cu Olimpia.

” Vreau să joc cu Olimpia în amicale nu neapărat în meci oficial ca să evităm tot felul de orgolii . Sper să avem un adversar accesibil și să trecem și de faza a doua” a recunoscut Nastai care consideră de asemenea că ediția viitoare a ligii a 4-a va fi cea mai interesantă din ultimii 5-6 ani. ” Va fi bătaie mare pentru primele șase locuri . E bine că se schimbă sistemul competițional și că valorile județului se vor concentra într-o singură serie puternică. Mai treb

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 31 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 45 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 49 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 17 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°