Lumea a uitat, că are memorie scurtă, dar Fenechiu mai are una groasă la activ. Acum nişte ani, la 13 mai 2002, în discoteca Maxx Space care îi aparţinea, s-a organizat un fel de competiţie între licee. Petrecere cu figuri. Dar, din cauza proastei organizări, la un moment dat s-a iscat un incendiu violent, care s-a răspândit cât ai clipi. Câteva eleve au fost atinse, că purtau haine inflamabile.
Una dintre ele – Gabriela Moraru – a murit. Doamne, în ce chinuri! Cealaltă a scăpat, după transplanturi de piele şi alte acrobaţii chirurgicale. A scăpat, dar în aşa fel că nu se mai poate uita toată viaţa în oglindă. Mutilată.
De caz s-a ocupat un procuror de-al casei. Băiat bun, iubitor de şpriţ şi de păsărică moca. Tipic. Relu l-a servit, că nu ducea lipsă. Iar el a avut grijă ca barosanii să nu păţească nimic.
A rezultat un simulacru de proces. Nişte fraieri au fost găsiţi ţapi ispăşitori. De altfel, procurorul respectiv nici nu mai lucră acuma ca procuror. A fost dat afară şi are la râdul lui proces nasoale.
Ideea e că pe Relu l-a durut la un metru de vrful sculii sale circumcise de fetele care-au fost arse la discotecă. Relu a promis că va contribui la cavoul fetei. Minciuni electorale. Morţii cu morţii. N-a dat un ban.
Îl văd amu’ pe Fenechiu cum plânge şi suspină, dulce şi suav ca o mandolină. Sau ca o paţachină. Dacă eşti mai simţitor şi mai fraier, ţi se şi face milă de el. În jurul lui, liberalii fac un zid al plângerii. Plâng cu toţii. Partidă de plâns în grup, la sediile PNL. Veniţi în număr cât mai mare.
Credeţi în blesteme? Eu, da. Părerea mea e că pe nea Relu l-au ajuns blestemele venite dinspre părinţii celor două fete. De ele mi se rupe inima, da. De Relu şi de alţii ca el, niciodată.
Zice acuma că familia lui suferă, că nu-i uşor să fii condamnat ca hoţ şi escroc. Că lângă Relu a intrat şi-un frăţior de-al lui. Da’ c