Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toma Coconea a ajuns acasă după ce a participat la cea mai grea competiţie de parapantă şi maraton | A alergat pe ultimii 140 de kilometri fără să se odihnească

Publicat in Libertatea, luni 22 iulie 2013 ·

Parapantistul din Petroşani Toma Coconea a revenit acasă, după ce a participat la cea mai grea competiţie de parapantă şi maraton montan, Red Bull X-Alps. Ghinioanele, vremea şi o greşeală tactică l-au plasat pe sportiv pe locul zece, deşi era unul dintre favoriţi. A vrut să termine cursa în timp şi ultimii 140 de kilometri i-a alergat fără oprire, dând dovadă de un efort supraomenesc.

Sute de localnici au venit ieri în faţa Primăriei Petroşani pentru a-l întâmpina pe parpantistul Toma Coconea, întors de la una dintre cele mai grele competiţii de parapantă şi maraton montan din lume, derulată în Alpi.

Vicecampion în două rânduri la Red Bull X-Alps, Tomi a avut o evoluţie mai slabă în acest an şi s-a clasat pe locul zece. N-a depins doar de el să nu obţină medalia de aur. Vremea extrem de rea, dar şi o mică greşeală tactică i-au dat peste cap planurile. Totuşi, efortul lui Toma a impresionat atât în ţară cât şi în străinătate.

Parapantistul din Petroşani nu renunţă la visul său de a cuceri Red Bull X-Alps şi a anunţat ieri că va participa şi la ediţia din 2015. "Vă mulţumesc în primul rând pentru susţinerea de pe parcursul concursului. Am simţit tot timpul această susţinere, m-a împins de la spate şi de aceea a fost şi dorinţa mea de a termina concursul. A fost un mic ghinion, eu aveam motivaţia să fiu pe podium şi două greşeli m-au costat. Nu neapărat că nu a funcţionat strategia. Erau două rute, stânga sau dreapta, eram în aer, nu am avut informaţia la timp, poate un moment de nerăbdare şi am luat-o pe o altă vale şi asta m-a costat mult", a spus Tomi.

Parapantistul a povestit şi cât de mult şi-a dorit să aterizeze primul pe pontonul de la Monaco şi chiar dacă nu mai avea şanse la podium a vrut să termine în forţă, ca un campion. Astfel, pe ultimii 140 de kilometri, Tomi nu şi-a putut întinde "aripa" şi a trebuit să alerge prin ploaie.

"Toat

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 5 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 25 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 40.000 de români din străinătate au votat până acum

News.ro acum 17 minute
Peste 40.000 de români din străinătate au votat până sâmbătă dimineaţă la alegerile prezidenţiale. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 41.519 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă 4.227 de persoane care

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 10 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°