Oricine e suspect. Cel puţin dacă te iei după titlurile din presă.
Titluri seci. “Cinci sportivi ruşi găsiţi dopaţi”, “Tyson Gay, depistat pozitiv, nu merge la Mondiale”, “Nici Yohan Blake”. Se duce totuşi cineva la Mondialele de la Moscova sau ruşii sînt pe cale de a lua plasa vieţii lor? “Federaţia turcă de atletism sub asediul WADA - 30 de dopaţi”, “Powell şi Simpson anchetaţi în Italia”. Mai vreţi? Că mai avem. Din plin. Din 12 titluri afişate pe o secţiune de olimpism, şapte vorbesc despre doping. Orice altceva, antrenamente, rezultate, portrete, se pierde în noianul de pilule şi substanţe cu denumiri ştiinţifico-fantastice.
Cerere şi ofertă. Publicul nu mai vrea să vadă performanţele anilor ‘70, fapt la care ne-am întoarce, în mare parte, fără produsele interzise. Regulile s-au schimbat şi s-au înăsprit, dar acea regulă care spune că omul va face întotdeauna ce este interzis nu va dispărea niciodată. Nume mai mari sau mai mici din sport îşi rîd de liste cu substanţe rele, dar atît de bune. Jocul lor e unul asumat, chiar dacă unii spun că nu au habar cum a ajuns pastila aceea în trupul lor. A fost o minune, probabil. Una de care nu s-a putut feri. Deşi ar fi vrut. Poate de acum ar trebui să ne alegem favoriţii - de suflet, nu de podium - dintre sportivii din eşalonul doi din atletism, ciclism, înot.
Dacă la poveştile de succes forţat din lumea dopajului adăugăm şi titluri precum “Blat la pariuri prin tenis” sau dezvăluirile despre finanţele de la Oţelul, atacul de panică se află la o pungă de hîrtie depărtare. Noroc că vin Campionatele Mondiale de scrimă în curînd, căci acolo încă se mai respiră aer curat şi cinstit. Păcat că sporturile cavalerilor şi domniţelor pline de onoare se împuţinează pe zi ce trece. Sau poate nu ne împăcăm cu gîndul că într-o lume în care totul trebuie să se vîndă nejustificat de scump, inclusiv medicamentele şi imag
