Imobilul monument istoric din str. Ion Campineanu nr. 2 este demolat în acest moment. Elementele decorative au fost deja indepartate, în baza unei autorizații de demolare în vederea reconstruirii eliberată de Primăria Municipiului București. În opinia președinteleui Asociației „Salvați Bucureștiul”, Nicușor Dan, emiterea autorizației de demolare a monumentului istoric constituie infracțiune.
Aflată în apropierea Pieței Universității, clădirea aparține societății Elmec România, dacă este să ne luăm după avizele eliberate de Municipalitate pentru autorizarea lucrărilor de reconstruire a imobilului.
Construit în 1940, imobilul cu șase etaje situat pe bulevardul Nicolae Bălcescu va fi pus la pâmânt pentru a face loc unui centru comercial și de birouri, potrivit proiectului deținut de societatea Elmec România, importatorului oficial al brandului Nike.
Șantier început acum nouă ani
Lucrările pe șantier au început în 2004, atunci când Municipalitatea a eliberat: autorizație care permitea desființarea imobilului, dar cu păstrarea fațadei, dar și pentru organizarea de șantier.
În 2007, PMB a autorizat demolarea și reconstrucția ultimelor două niveluri (etajul retras și podul, astăzi inexistente). În 2009, firma Elmec a obținut alte trei autorizații, pentru "demolare structură interioară", "construire" și pentru organizarea lucrărilor. În fine, pe 22 iunie 2012, SC Elmec România Srl obține autorizația în baza căreia, în prezent, demolează, ea este pentru "reconstruire imobil funcțiune mixtă" așa cum se arată pe pagina web a PMB, scrie observatorulurban.ro.