Un clip video cu o fetiţă de 11 ani din Yemen, în care micuţa afirmă că a fugit de acasă pentru a scăpa de nunta pe care părinţii i-au aranjat-o, a fost postat pe internet şi a atras compasiunea şi indignarea a numeroşi oameni.
Nada al-Ahdal explică motivele pentru care a ales să plece de acasă şi îşi avertizează părinţii că dacă nu o vor lăsa în pace îşi va lua viaţa. "Haideţi, forţaţi-mă să mă mărit! Mă voi sinucide!" spune fetiţa în clipul video postat pe Youtube pe 8 iulie.
"Nu aveţi niciun fel de compasiune? Mai bine aş muri. Nu sunt singurul copil căruia i s-a întâmplat asta. Unii copii s-au aruncat în mare, acum sunt morţi. Ne-au omorât visele, au omorât toul în interiorul nostru. Nu a mai rămas nimic. Asta nu este educaţie, este crimă, este pur şi simplu crimă", mai spune fata.
"Nu aş fi avut niciun fel de educaţie, nu aş fi avut nicio viaţă", şi-a motivat micuţa decizia de a-şi părăsi familia. "Am terminat-o cu voi, mi-aţi omorât visele", sunt cuvintele de încheiere ale fetei pentru cei care i-au dat viaţă.
La vârtsa de trei ani, Nada, unul dintre cei opt copii ai unei familii din Yemen, a fost luată în grijă de către un unchi. Cu toate acestea, în momentul în care un bărbat din Arabia Saudită s-a arătat interesat să o ia pe micuţă de nevastă, părinţii ei şi-au dat imediat acordul. Nunta a fost oprită doar în momentul în care unchiul lui Nada a intervenit.
Într-un interviu pentru un post de televiziune din Yemen, Nada al-Ahdal şi-a acuzat mama că i-a aranjat nunta doar pentru bani. Micuţa are o soră de 18 ani care a fost logodită deja de mai multe ori, iar de fiecare dată părinţii ei au primit bani.
"Nu pot să permit ca această nuntă să aibă loc. Nada nici măcar nu avea 11 ani când mariajul a fost aranjat. Avea doar 10 ani şi 3 luni. Nu pot să fiu de acord cu această nuntă şi să vă