Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIŞTII în contrazic pe PONTA: A prezentat date economice EXAGERATE. România al patrulea producător auto? IMPOSIBIL

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 iulie 2013 ·

Premierul român a spus într-un interviu acordat Bloomberg că economia locală a crescut cu 2,4% în prima jumătate a anului, ceea ce ar reprezenta o accelerare a procesului de creştere, de la nivelul de 2,2%, din primele trei luni din an şi o mare supriză pentru noi care estimăm o creştere de 1,8% pentru prima jumătate din an, asemeni majorităţii analiştilor, scriu analiştii ING Bank România într-un raport emis astăzi.

Aceştia au remarcat şi afirmaţia premierului că România a devenit al patrulea mare producător auto din Europa.

De fapt, scriu analiştii ING, România a fost în 2012 al zecelea cel mai mare producător auto din Europa.

Demararea producţiei Ford va conduce probabil la o majorare a producţiei totale cu circa 40%, ceea ce ar putea permite României să urce un loc în clasament, dar este departe de majorarea de 350% de care avea nevoie pentru a deveni cel mai mare al patrulea producător auto european, scriu analiştii bancari.

Cu toate astea, chiar şi zilele următoare premierul a repetat acest lucru în mai multe interviuri.

Despre creşterea economică

Potrivit analiştilor citaţi, deşi afirmaţiile oficialului român indică faptul că economia ar fi cunoscut o creştere aceclerată în al doilea trimestru, ceea ce ar prespune o majorare cu 1,5% în trimestrul al doilea al anului faţă de primele trei luni din an, datele statistice par a indica mai degrabă că în al doilea trimestru din an evoluţia economiei s-a înrăutăţit.

Producţia industrială nu va mai repeta cel mai probabil performanţa extraordinară din primul trimestru, când a crescut cu 2,6%. Apoi, cel mai probabil, vânzările retail, o imagine a consumului, s-au contractat în al doilea trimestru, cu 1,5%, după ce în primul crescuseră cu 1%, scriu aceştia.

Activitatea de construcţii este probabil singurul punct forte din al doile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 29 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 50 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 30 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum 52 minute
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 55 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°