Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GREVĂ la Fisc în Timişoara. Sute de angajaţi au ieşit în stradă

Publicat in Romania Libera, luni 22 iulie 2013 ·

Circa 300 de angajaţi ai Direcţiei Finanţelor Publice Timiş au protestat, luni dimineaţă, timp de trei ore, nemulţumiţi că, după regionalizare, sediul Finanţelor ar urma să fie în Hunedoara, iar peste o sută de persoane ar fi concediate, informează Mediafax.

Aproximativ 300 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Timiş au protestat, luni dimineaţă, timp de aproximativ trei ore, închizând ghişeele instituţiei şi ieşind în faţa sediului, nemulţumiţi de intenţia de mutare a sediului Finanţelor de la Timişoara la Deva, în cadrul proiectului de regionalizare.

Liderul de sindicat de la Direcţia Finanţelor Publice Timiş, Adrian Găvruţă, a declarat că, vineri, la sediul instituţiei a ajuns o notă internă care anunţă că, în cadrul regionalizării, sediul regional al Finanţelor va fi la Deva, în judeţul Hunedoara.

"Am primit o notă internă semnată de Radu Ruşanu care ne anunţă că sediul regional al Finanţelor va fi la Deva, în judeţul Hunedoara. Acest lucru ar însemna disponibilizări, în primul rând", a declarat Găvruţă.

Angajaţii de la Direcţia de Finanţe Publice Timiş au avut pancarte pe care scria "Ruşine, Ruşanu", "Fiscu' din Timişoara nu se mută la Hunedoara" şi au fluierat. De asemenea, pe uşa de la intrarea în instituţie au pus afişe pe care scria "Protest".

Timişorenii care au mers la sediul Finanţelor au fost întorşi din drum şi rugaţi să revină după prânz, după încheierea protestului.

Reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Timiş spun că, dacă ar avea loc mutarea sediului la Deva, peste o sută de angajaţi ar fi disponibilizaţi.

"Ne cerem scuze contribuabililor că i-am pus pe drumuri, dar ei au înţeles că acest protest îi interesează şi pe ei, pe lângă că presupune mai multe drumuri, este o anomalie. Sediul Vămii este la Timişoara. Ce se întâmplă cu sediile care sunt construite de doar câţiva ani ? Sunt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°