Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În căutarea cărţilor tehnice ale blocurilor

Publicat in GAZETA de SUD, marți 23 iulie 2013 ·

Expresia „Ai carte, ai parte“ s-ar traduce în cazul asociaţiilor de proprietari din Craiova ai carte tehnică la blocuri, ai parte de mai puţină bătaie de cap. Aceasta, în situaţia în care noul regulament al asociaţiilor prevede ca, până la începutul lunii octombrie 2013, reprezentanţii acestora să facă inventarierea suprefeţei echivalente termic a condominiilor pentru a stabili cota pentru consumul de căldură pe părţite comune. Dacă cele 6.000 de scări de bloc, câte sunt în Craiova, ar deţine cartea tehnică a imobilului, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari ar fi găsit aici datele necesare. Aici s-ar vedea că nu există modificare a suprafeţei echivalent termice (SET) sau că există o modificare şi în funcţie de aceste date se stabileşte cota fiecărui proprietar. Cum aceste cărţi tehnice sunt inexistente în cazul celor mai multe dintre asociaţiile de proprietari din Craiova, reprezentanţii acestora nu au decât să treacă la măsurători şi calcul.

„Noi nu avem cărţile tehnice de la blocurile din asociaţia noastră, din acest motiv acum facem inventarierea suprafeţelor pentru că ni se cere prin regulament. Am înţeles că aceste blocuri au fost construite de Trustul de Construcţii, acesta nu mai există, nu ştim unde este arhiva şi unde să găsim cărţile tehnice. Ne-ar fi ajutat foarte mult acum. Iar de refăcut este costisitor“, a spus preşedintele Asociaţiei nr. 5 1 Mai, Victor Stamin.

Dintre cele 400 de asociaţii de proprietari din Craiova, foarte puţine deţin aceste documente, deşi ele sunt necesare ca şi cartea de identitate pentru o persoană fizică.

„Cartea tehnică a construcţiei este buletinul de identitate al unei construcţii. În Craiova, cam 5% din blocuri deţin această carte. Se pot face mult mai uşor intervenţii asupra unui imobil care deţine cartea tehnică, de exemplu, la o reabilitare ne ajută, pentru că nu mai este nevoie să faci o exper

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 2 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 2 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 10 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Băsescu: PSD, dacă vor să ajungă la desfiinţare, asta au de făcut, să nu participe la guvernare. Românii nu-i vor ierta, că, într-un moment dificil, s-au ferit, au renunţat să-şi asume responsabilitatea pentru rezolvarea unei situaţii pe care, în principal, tot ei au creat-o

G4Media acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre intrarea PSD la guvernare sau intrarea în Opoziţie, că dacă vor să ajungă la desfiinţare, asta au de făcut, să nu participe la guvernare, pentru că românii nu-i vor ierta. Despre USR, Băs

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 9 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum o ora
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 5 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 6 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

10°/13°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/13°
lun.

11°/14°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/18°
lun.

12°/16°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

8°/18°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
Timisoara
acum

11°
dum.

8°/18°
lun.

9°/21°
mar.

11°/22°
mie.

12°/22°